De ce ne putem lipsi de manageri „performanţi” plătiţi cu 9.000 euro/lună

| 04 iun, 2013

A îngropa în bani nişte indivizi care atât timp cât au administrat CFR Marfă nu au făcut decât proba incompetenţei lor este de-a dreptul strigător la cer.

Deunăzi, ministrul liberal al Transporturilor lansa o declaraţie şocantă, preluată pe larg de mass-media. Conform ministrului Fenechiu, un salariu de 9.000 de euro pentru un manager performant ar fi unul „corect”. Aşadar, suma respectivă nu i se pare domnului Fenechiu nici uriaşă, nici revoltătoare, nici jignitoare în raport cu veniturile pe care le încasează alţi bugetari.

Modul neabătut şi relaxat în care Relu Fenechiu vorbeşte despre astfel de salarii, aducând excesul la stadiul de firesc nu poate decât să mă intrige şi să-mi lase un gust amar. Managerul dat ca exemplu de ministrul Fenechiu este un director din CFR Marfă, companie care – pentru cei care nu sunt la curent cu realităţile economice din România – este listată pentru a fi privatizată din cauza găurilor enorme pe care le produce la buget.

Dacă roţile vagoanelor CFR Marfă ar fi şuierat neîncetat pe şinele de cale ferată, dacă rentabilitatea companiei ar fi atins cote peste orice aşteptări, dacă transportul feroviar de marfă din România ar fi înregistrat măcar 1% din cifra de afaceri a companiei-omolog din Germania, atunci salariul unui manager plătit cu 9.000 euro lunar ar fi avut o justificare. Însă a îngropa în bani nişte indivizi care atât timp cât au administrat CFR Marfă nu au făcut decât proba incompetenţei lor este de-a dreptul strigător la cer.

Este, spre exemplu, de notorietate cazul managerilor din aceeaşi companie CFR Marfă care au avizat şi dispus achiziţia a câtorva sute de vagoane tip platformă ce urmau a deservi transportatorii rutieri de marfă astfel încât camioanele şi tirurile ce urmau a tranzita România să beneficieze de un transport rapid şi sigur pe respectivele vagoane-platformă. Vagoanele au fost cumpărate cu zeci de milioane de euro, dar nu au fost niciodată folosite întrucât, dintr-o eroare strecurată în procesul de achiziţie, ecartamentul roţilor era prea mare raportat la ecartamentul standard al căii ferate din România.

Domnule ministru Fenechiu, dacă 9.000 de euro este un salariu corect pentru manager, cât consideraţi că ar fi salariul corect pentru un medic care după cel puţin 18 ani de şcoală câştigă în România 1.000 de lei? Sau cât consideraţi că ar fi salariul corect pentru un profesor care are enorma responsabilitate a formării copiilor noştri? Ştiţi, domnule Fenechiu, că în România, ţara în care dumenavoastră sunteţi ministru, sunt oameni care nu câştigă 9.000 de euro nici în 4-5 ani?

Pentru că în corectitudinea salariului de 9.000 de euro pe care aţi invocat-o găsesc o urmă de dispreţ faţă de ceilalţi români, mulţi dintre ei care muncesc pe brânci pentru a-şi întreţine familiile şi pentru a le asigura copiilor un trai decent, hrană zilnică şi educaţie. Din păcate, dumneavoastră nu înţelegeţi că pentru a plăti cu 9.000 de euro un manager „performant”, condamnaţi la sărăcie şi sacrificii alte mii de români care ar fi putut beneficia de salarii şi pensii mai bune, alocaţii şi indemnizaţii mai mari, servicii medicale mai performante sau şcoli mai dotate.

Seara, când vă culcaţi, sau dimineaţa, când vă treziţi, sunteţi împăcat cu gândul că un manager din ministerul pe care îl conduceţi încasează lunar 9.000 de euro, în timp ce alte mii de salariaţi din România îşi drămuiesc fiecare bănuţ câştigat, cu gândul la ziua de mâine? Dacă da, înseamnă că nu trăim în aceeaşi ţară.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ