Decizie incredibilă! Ce se va întâmpla cu maşinile Chevrolet

| 05 dec, 2013

Grupul auto american General Motors (GM) a anunţat, azi, că va retrage marca Chevrolet de pe pieţele din Europa de Vest şi de Est, începând din 2016, pentru a face loc altor două mărci - Opel şi Vauxhall, transmite AFP.

Această retragere va conduce la o pierdere excepţională cuprinsă între 700 de milioane şi un miliard de dolari, care se va întinde între ultimul trimestru al acestui an şi prima jumătate a anului următor.

'Marca noastră Chevrolet nu va mai avea o prezenţă generală în Europa de Vest şi de Est, în principal din cauza modelului economic delicat şi situaţiei economice dificile din Europa', a explicat GM într-un comunicat.

În Europa, grupul american are de gând să se concentreze pe promovarea maşinilor produse de divizia sa germană, Opel, precum şi pe marca soră britanică Vauxhall, urmând de asemenea să promoveze şi modelele de lux Cadillac. 

În schimb, GM va continua să vândă unele modele emblematice de Chevrolet pe pieţele din Rusia şi în Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Această restructurare va îmbunătăţi perspectiva mărcilor Opel şi Vauxhall şi, de asemenea, va reduce complexitatea de piaţă asociată cu prezenţa ambelor mărci - Opel şi Chevrolet - în Europa de Vest şi de Est, a explicat GM.

Preşedintele Chevrolet Europe, Thomas Sedan, i-a asigurat pe clienţi că GM va continua să ofere garanţii, piese componente şi servicii pentru vehiculele Chevrolet cumpărate până la finele lui 2015.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ