Deficitul comercial al României s-a accentuat

| 10 sep, 18:19

România continuă să importe mai mult decât exportă. După primele şapte luni ale anului, deficitul balanţei comerciale a crescut cu aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit INS, deficitul balanţei comerciale după primele şase luni din 2018 a ajuns la 7,577 miliarde de euro, în creştere cu 766,5 milioane euro faţă de cel consemnat în perioada similară din 2017.

Conform datelor statistice, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2018, exporturile FOB au însumat 39,878 miliarde de euro, în creştere cu 10,4% comparativ cu primele şapte luni ale anului anterior, iar importurile CIF au depăşit valoarea de 47,455 miliarde de euro, cu 10,5% mai mari faţă de perioada de referinţă.

În perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2018, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,1% la export şi 38,1% la import) şi alte produse manufacturate) (32,5% la export şi respectiv 30,8% la import).

Spaţiul UE continuă să fie predominant în structura schimburilor comerciale. Aproximativ trei sferturi din importuri şi exporturi se defăşoară în acest spaţiu.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ