Divizia imobiliară a Inter IKEA a cumpărat un teren pentru construcţia de locuinţe

| 20 ian, 15:35

Compania Vastint România, divizia imobiliară locală a grupului suedez Inter IKEA, a cumpărat un teren de 48 de hectare în zona Siseşti a Capitalei pentru dezvoltarea unui complex predominant rezidenţial. Preţul plătit de suedezi este estimat de Capital la circa 24 mil. euro.

Lotul achiziţionat de Vastint este situat pe Şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti, nr. 194, în apropiere de viitoarea staţie de metrou Străuleşti - care ar trebui inaugurată până la finalul acestui an, potrivit estimărilor Metrorex.

„Tranzacţia reprezintă o investiţie strategică pe termen lung, ce are în vedere dezvoltarea unui proiect mixt, predominant rezidenţial. În perioada care urmează vom începe să lucrăm la planificarea urbană“, a declarat Antoniu Panait, directorul general al Vastint România.

Compania nu a precizat numele vânzătorului, dar în aceeaşi zonă, în 2014, au fost executate silit o serie de loturi în suprafaţă totală de 30 hectare ce aparţineau grupului Avrig 35, fondat de omul de afaceri Alexander Hergan. Datoriile de 30,7 mil. euro pe care firmele lui Hergan le aveau la UniCredit au fost vândute atunci de bancă unei firme controlate de fraţii David şi Simon Reuben, prezenţi în topul milionarilor lumii cu o avere estimată la 12,1 mld. dolari. Pentru a-şi recupera banii, compania fraţilor Reuben a executat silit 38 de parcele de teren din zona Siseşti, conform Capital.

Acesta este al treilea teren cumpărat de divizia imobiliară a Inter IKEA, după fostele platforme industriale Timpuri Noi şi Baduc.

Tag-uri: ikea, Straulesti
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ