DNA: Borboly a decontat ilegal sume către firme de contrucţii şi cerea 10% din bani

| 13 mai, 2013

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, reţinut luni pentru fapte de corupţie, este cercetat după ce ar fi decontat ilegal, în favoarea unor firme de construcţii, aproximativ trei milioane de lei. Preşedintele Consiliului Judeţean a cerut de la una dintre acestea să primească înapoi 10%, sub formă de sponsorizare, potrivit DNA.

Borboly Csaba este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Târgu Mureţ pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracţiuni de instigare la uz de fals, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă, potrivit unui comunicat al DNA.

Potrivit anchetatorilor, Borboly Csaba, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, a dispus în mod nelegal şi nejustificat, în luna decembrie 2010, decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie de lucrări de reabilitare a unui drum judeţean. "Plata s-a făcut în condiţiile în care preţurile firmei care a câştigat licitaţia erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitaţie, în care dirigintele de şantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor şi în condiţiile în care proiectul iniţial nu fusese respectat în ce priveşte grosimea asfaltului şi nici nu exista o dispoziţie de modificare a acestui proiect", susţine DNA.

Prejudiciul produs judeţului Harghita în acest caz este evaluat la 629.178,85 lei şi un folos material echivalent pentru SC Stravia Group SRL, mai spun procurorii.

Procurorii anticorupţie arată că tot Borboly, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, după efectuarea de către Consiliu a plăţii sumei totale de 496.632,84 lei către SC Bridge Road Construct SRL, i-a pretins în mod repetat, în perioada 29 decembrie 2010 - ianuarie 2011, administratorului de fapt al SC Bridge Road Construct SRL, prin intermediar, să îi remită 50.000 lei ( 10% din suma decontată) disimulată sub formă de sponsorizare către "Asociaţia pentru Ciuc" Miercurea Ciuc.

"Pentru a ascunde infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin care s-au obţinut foloase materiale pentru SC Stravia Group SRL, în cursul lunii iunie - iulie 2011, în virtutea prerogativelor conferite de funcţie, inculpatul Borboly Csaba a determinat doi reprezentanţi ai societăţii de proiectare, prin intermediul inculpatului Csiszer Botond Benedek şi a altei persoane să întocmească în fals şi să elibereze două acte care au fost folosite în faţa auditorilor Camerei de Conturi Harghita pentru justificarea plăţilor pe care le-a dispus a se efectua în luna decembrie 2010, către SC Stravia Group SRL", afirmă cei de la DNA.

În acelaşi dosar, sunt cercetaţi Palffy Domokos, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi administrator de fapt al SC Stravia Group SRL din Goagiu - judeţul Harghita, şi Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Harghita.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ