Dragnea: I-am transmis lui Cioloş nemulţumirile faţă de miniştrii Justiţiei şi Agriculturii. El decide dacă îi menţine

| 23 iun, 20:36

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat joi că i-a transmis premierului Dacian Cioloş nemulţumirile sale faţă de miniştrii Justiţiei şi Agriculturii şi a subliniat că este decizia şefului Executivului dacă îi schimbă sau nu.

''Vin de la întâlnire cu domnul premier Dacian Cioloş. Ne-am văzut la Guvern. Am discutat în primul rând despre nemulţumirile mele, şi cred că nu sunt numai ale mele, despre câţiva miniştri din Cabinet. Decizia este a dumnealui dacă îi menţine sau nu, fiecare îşi asumă asta. De asemenea, despre priorităţile pe care le are pentru vară-toamnă, i-am spus să ni le trimită şi să ne uităm împreună pe ele. Cel puţin din punctul meu de vedere, dacă sunt proiecte care dezvoltă România, au toată susţinerea, numai să avem cu cine să discutăm de la Guvern, pentru că am văzut că sunt preocupaţi mai mult de declaraţii războinice decât de a face'', a declarat Dragnea. 

Întrebat la ce ministere se referă, el a spus că la cel al Justiţiei şi cel al Agriculturii. 

''Am înţeles că doamna (Raluca Prună, ministrul Justiţiei - n.r.) este preocupată de tirania Parlamentului. Din câte ştiu eu, Parlamentul este pilonul fundamental al democraţiei. Or, dacă Parlamentul a pus Guvernul, Parlamentul are şi dreptul să voteze şi să adopte hotărâri sau legi aşa cum le dictează conştiinţa cetăţenilor'', a susţinut Dragnea. 

Liderul PSD a amintit că ministrul Raluca Prună a avut poziţii publice şi cu alte ocazii. 

''Încă am dreptul să pot să am nişte puncte de vedere şi să fac nişte solicitări. Doamna ministru al Justiţiei, în afară de faptul că a propus nişte şefi de parchete şi a scos o ordonanţă în mod netransparent de modificare a Codului penal, nu ştiu să fi făcut altceva. Şi atunci, depinde de premier dacă o menţine sau nu'', a adăugat Dragnea. 

El a menţionat că nu a primit un răspuns de la premierul Dacian Cioloş cu privire la solicitările sale: ''Se gândeşte, nu trebuia să-mi spună mie, că doar nu e în subordinea mea''.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ