Elena Udrea confirmă: Dreapta nu are șanse la prezidențiale

| 23 oct, 2013

Elena Udrea s-a apucat iar de previziune și pronostic politic. Supărarea preferatei prezidențiale este perfect explicabilă, hora candidaturilor pentru Cotroceni se învârte din ce în ce mai repede, dar pe deputatul PDL nimeni nu-l invită.

În afara unui cert atașament al președintelui Băsescu, în discursurile căruia Elena Băsescu revine periodic și numai în context elogios, nimeni nu pare dispus să mai investească timp și răbdare în persoana fostului ministru al Turismului. Mesajul aliaților de odinioară este pe cât de clar, chiar dacă nimeni nu-l spune încă sus și tare: blonda de la Cotroceni ar putea foarte bine să-și caute alte ocupații, fără legătură cu politica. Elena Udrea este însă un politician încăpățânat, care se ține cu dinții și ghearele de vestigiile autorității de odinioară: sub nicio formă nu se va da la o parte, mai ales după ce Traian Băsescu a numit-o favorită în cursa prezidențială.

Cu tot acest fanatism, mai nou au început să răzbată și accente noi, nemaiîntâlnite până acum în discursurile elocvent-agresive prin care Udrea își mitralia periodic adversarii. Pe lângă uzualele previziuni apocaliptice enunțate la adresa USL și al candidatului acesteia, Crin Antonescu, au răzbătut și considerații pesimiste referitoare la șansele inexistente ale dreptei actuale de a propulsa un candidat viabil la Cotroceni.

"Referindu-mă la Crin Antonescu, este clar că USL se va rupe și că Antonescu va incerca sa capaciteze electoratul de dreapta. Antonescu va incerca sa se poziționeze ca lider al dreptei. Dar daca mergi împotriva lui Băsescu ca și candidat al dreptei, atunci nu ai logica politica", afirmă Elena Udrea. Dezamăgirea sa de factură recentă pare să aibă la bază un rezultat mai degrabă nefavorabil speranțelor sale politice, într-un meci cu final indecis până acum. Dar protagoniștii nu-l implică pe Antonescu, liderul liberal este de această dată menționat din pur automatism în discursul deputatei liberal-democrate. Elena Udrea este tristă pentru că presimte că în lupta dintre Băsescu și Vasile Blaga, șansele sale și așa subțiri pentru Cotroceni vor deveni în curând absolut irelevante.

Târziu, liberal-democrații par să descopere chiar prin vocea Elenei Udrea că, deși necesară uneori, propaganda politică calibrată pe optimismul maximal și orb nu este și condiția suficientă pentru câștigarea unor competiții politice. Previziunile Elenei Udrea referitoare la candidatura post-USL a lui Crin Antonescu permit măcar prefigurarea unei raportări mult mai realiste și deci a unei autoevaluări mai corecte pe care PDL începe să o facă pe măsură ce termenul alegerilor viitoare se apropie.

Precum un ceas defect care reușește totuși să indice ora exactă de două ori pe zi, Elena Udrea a pus degetul pe rana cea mai dureroasă a PDL. Fără șanse electorale reale în perioada alegerilor ce urmează, viitorul partidului este incert...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
23 oct, 2013
gelu
pai da,
Pai da ,cred c-anebunit lumea,pai se poate asa ceva???/,chiar sa n-o invite nimeni in scaunul prezidential,dupa ce a condus un minister cu atata responsabilitate si folos pt tot romanul,pacat ,mare pacat,sa va fie rusine.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ