Fenomen SUPRANATURAL! Se întâmplă o dată la 3.000 de ani și prevestește o nouă epocă spirituală

| 28 oct, 2014

O delicată şi fascinantă floare despre care amintesc unele legende ale spiritualităţii orientale a fost descoperită în ultimii 20 de ani în diverse colţuri ale lumii, cu precădere în Asia şi America. Considerată un simbol al graţiei divine, orientalii văd în apariţia ei un semn divin ce prevesteşte revirimentul spiritual al întregii omeniri.

Se spune că ultima oară Udumbara a înflorit acum trei mii de ani, ca răspuns al aspiraţiei fiinţelor umane de a primi semne divine atunci când se va naşte un înţelept capabil să le ofere cunoaşterea spirituală mult dorită. Au trebuit să treacă 30 de secole până când Udumbara a fost din nou surprinsă înflorind, în Korea, în anul 1997. De atunci, apariţia acestei flori misterioase, cu aură mistică, a fost semnalată în tot mai multe locuri de pe glob: în Taiwan, China, Hongkong, Malayesia, Singapore, Australia, California şi în alte state din SUA.

Una dintre scrierile budiste afirmă că „Floarea Udumbara este un produs al fenomenelor propice supranaturale. Ea este o floare cerească şi nu aparţine acestei lumi. Atunci când un Rege Sfânt care întoarce Roata Lumii va apare pe Pamânt, această floare va înflori datorită marilor sale virtuţi şi numeroaselor sale binecuvântări., scrie yogaesoteric.net.

În limba sanscrită, udumbara înseamnă „floare de bun augur venită din cer”.

Delicata floare Udumbara are petale diafane, de culoare alb rozalie şi o tijă fină, iar cei care i-au admirat frumuseţea au fost fascinaţi de parfumul suav şi îmbietor, surprinzător pentru o floare atât de mică. Cele câteva fotografii – aflate la îndemâna curioşilor care navighează pe internet – sunt grăitoare în ceea ce priveşte farmecul şi misterul incitant al apariţiei sale.

Un alt fapt uluitor este extraordinara sa rezistenţă. Cei care au avut posibilitatea să o observe un timp îndelungat au constatat uimiţi că Udumbara poate rezista fără să se usuce chiar şi un an de zile.

Minunatele floricele au înflorit în diverse locuri, unele cu totul neaşteptate. Călugării unor temple asiatice s-au putut delecta pe îndelete cu apariţia lor fascinantă, dar Udumbara a fost mai apoi observată şi în locuri aşa zis profane, cum ar fi pe vitrinele unor magazine din centre urbane aglomerate, sau pe alte suprafeţe de sticlă, metal sau lemn, atrăgând privirile emoţionate şi încântate ale curioşilor.

Misterioasa apariţie a florii Udumbara a însufleţit într-un anume fel tainic zonele unde a fost observată, concretizând astfel legenda spirituală a semnelor divine trimise pe pământ. Multe fiinţe umane care au admirat fermecătoarele flori au afirmat apoi că au avut senzaţia că prind aripi şi devin spontan mult mai fericite.

În ciuda farmecului irezistibil al delicatelor flori, au apărut şi unii sceptici mărginiţi, incapabili să accepte acest fenomen uluitor ce le depăşeşte înţelegerea limitată.

În China comunistă, renumită pentru îndoctrinarea ateistă impusă de guvern, mass-media de stat a publicat iniţial ştirea despre descoperirea florii Udumbara, menţionând în mod cu totul surprinzător natura sa celestă. Însă după cum era de aşteptat, ştirea a fost retrasă la puţin timp după aceea, apărând în schimb tot felul de articole ce susţineau în mod abil că unii oameni superstiţioşi au confundat ouăle unei insecte neuroptere cu faimoasa Udumbara.

Deşi există o mare asemănare între diafanele flori Udumbara şi ouăle unei anumite specii de Chrysopidae (descoperite uneori pe suprafeţe de acelaşi gen, cum ar fi plante, statui, chiar şi porţiuni de metal sau sticlă), la o cercetare atentă diferenţele dintre ele sunt evidente. Ambele având dimensiuni milimetrice, unii curioşi le-au supus unui examen cu microscopul, observând astfel delicatele petalele şi stamine ale florii, care nu apar în cazul ouălor.

În plus, florile Udumbara îşi păstrează prospeţimea şi culoarea alb - rozalie un timp îndelungat, în timp ce ouăle insectei neuroptere trec destul de repede de la verde deschis la gri pe măsură ce larva evoluează; în câteva săptămâni mica insecta eclozează, iar oul se usucă în scurt timp.

În ciuda celor sceptici, pentru care fenomenul Udumbara rămâne controversat, virtuţile legendare, sublime, ale acestor floricele fragile şi parfumate au reaprins flacăra speranţei spirituale în inimile multor fiinţe pure şi deschise care le-au privit şi s-au lăsat chemate de promisiunile pline de binecuvântări pe care Udumbara le aduce cu ea.

Având în vedere că omenirea se află la ora actuală la sfârşitul aşa-zisei Epoci de fier, Kali Yuga, care este privită în tradiţia orientală ca fiind epoca maximei decăderi spirituale, apariţia florii Udumbara, care se spune că aduce cu ea pacea, fericirea şi cunoaşterea iluminatoare, ar putea fi unul din numeroasele semne divine, misterioase, care prevestesc zorii noii epoci spirituale a luminii şi a adevărului, Satya Yuga.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ