Fost primar în Bacău, actual trimis în judecată de către DNA

| 21 iul, 15:04

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Eugen Antica, primar al comunei Prăjeşti, judeţul Bacău, la data faptelor, pentru fapte de corupţie, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, el este acuzat de luare de mită şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

DNA precizează că, în perioada 2006 - 2008, Eugen Antica, în calitate de primar, a pretins de la reprezentanţii unei firme un procent de 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi decontate conform unui contract încheiat având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrării "Sediu Primărie comună Prăjeşti - judeţul Bacău", în valoare de peste 1,5 milioane lei.

Procurorii susţin că, în baza acestor solicitări, primarul a primit suma totală de aproximativ 44.000 lei, în două tranşe, la 12 decembrie 2007 şi 27 martie 2008, prin intermediul unei alte societăţi pe care Eugen Antica o controla în mod direct.

"Banii au fost solicitaţi şi primiţi pentru ca, în calitate de primar, inculpatul Antica să asigure desfăşurarea în bune condiţii a contractului de achiziţie publică menţionat anterior, în sensul de a efectua plăţile cu celeritate. În perioada mai 2006 - septembrie 2012, în scopul obţinerii de bani şi alte foloase pentru sine sau pentru societatea pe care o controla, Eugen Antica, prin intermediar, a exercitat în fapt activităţile de administrare a societăţii comerciale, activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, aceea de primar al comunei Prăjeşti, judeţul Bacău", se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că, în acest sens, el s-a ocupat de încheierea contractelor comerciale, de încheierea unui contract de credit, de achiziţionarea unor utilaje şi a unui autoturism Toyota pe care l-a folosit în interes personal, de gestionarea resurselor umane (angajarea personalului, stabilirea salariilor), de stabilirea destinaţiei sumelor de bani obţinute de firmă, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru societatea pe care o controla în fapt de sume de bani ori alte foloase necuvenite.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra terenului arabil aflat în proprietatea acestuia, până la concurenţa sumei de aproximativ 44.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ