Fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare

| 29 iun, 09:42

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul senator Cătălin Voicu la şapte ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru complicitate la abuz în serviciu.

Instanţa a respins apelurile declarate de inculpaţi şi de procurorii DNA, menţinând sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în anul 2017.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Cătălin Voicu, în februarie 2017, la cinci ani închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte.

Instanţa de fond a constatat însă că fapta de care este acuzat Cătălin Voicu este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la şapte ani de închisoare şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de şapte ani închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani. Instanţa a menţinut şi confiscarea de la acesta a sumelor de 200.000 euro şi 119.000 lei.

Tribunalul Bucureşti a mai decis ca inculpaţii din acest dosar să plătească în solidar către SC Servicii Energetice Moldova SA despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalentul a 1.391.339 euro.

În noiembrie 2014, Cătălin Voicu, fost consilier prezidenţial, ulterior deputat şi senator, a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu. Alături de el, au fost deferiţi justiţiei Nicolae Coroiu, fost director general al SC Electrica SA; Petru Andronache, la data faptelor director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova; Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA; Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al SC Tech Safety SA.

În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Voicu, DNA arată că în perioada 2004-2005, uzând de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, în scopul de a sprijini firma SC Tech Safety SA, a intervenit, în două rânduri, pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA pentru ca firma SC Tech Safety SA să fie favorizată.

Voicu ar fi solicitat în intervenţii directe la directorul general al Electrica SA, Coroiu Nicolae, şi la directorul economic al Electrica Serv SA acordarea de contracte firmei SC Tech Safey SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

"Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro", mai afirma DNA.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ