Gabriela Firea: Lista noului cabinet este gata; sunt câteva modificări la câteva ministere

| 28 iun, 13:08

Lista noului cabinet este gata, fiind câteva modificări la câteva ministere, a anunțat, miercuri, vicepreședintele PSD Gabriela Firea înaintea Comitetului Executiv Național al social-democraților.

"Am văzut un draft (n.r. — al listei noului cabinet). Ne-am consultat, am dialogat, au fost mai multe propuneri, organizațiile județene au făcut de asemenea propuneri și toate acestea vor fi supuse dezbateri. Sunt câteva modificări la câteva dintre ministere", a precizat Gabriela Firea.

La capitolul fonduri europene sunt modificări. "Sunt și la acest capitol câteva modificări, nu neapărat de esență, nu vrem să împiedicăm sub nicio formă absorbția de fonduri europene, ci, dimpotrivă, să o stimulăm, să o încurajăm", a arătat Firea.

Întrebată dacă este finalizată lista noului cabinet, Gabriela Firea a confirmat.

"Sunt și doamne și domni miniștri care își păstrează portofoliile, sunt și doamne și domni miniștri noi în acest cabinet. Așa este și normal, pentru că ne dorim o dinamizare a activității guvernului, o schimbare în bine", a adăugat aceasta.

Întrebată dacă există vreun ministru independent care nu are carnet de partid, vicepreședinta PSD a spus: "Din câte știu eu nu, toți colegii noștri sunt membri PSD sau ALDE".

Despre Tudorel Toader, ea a precizat: "Este asumat de colegii de la ALDE și este decizia domniilor lor dacă îl vor și convinge să intre în această formațiune politică sau nu".

"Este asumat de coaliție", a adăugat primarul Capitalei.

Gabriela Firea consideră că s-ar putea să existe și nemulțumiri: "Tot ce este posibil".

Tag-uri: Gabriela Firea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ