Ghinea, deputat USR: Nu este sfârşitul lumii dacă protejata domnului Dragnea nu va fi prim-ministru

| 27 dec, 15:09

Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat, marţi, că USR salută decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a respinge propunerea PSD-ALDE de premier în persoana lui Sevil Shhaideh, el arătând că nu este sfârşitul lumii dacă "protejata" preşedintelui PSD Liviu Dragnea nu va fi premier.

"Salutăm decizia preşedintelui Iohannis care respinge nominalizarea doamnei Sevil Shhadeh. Era intenţia noastră oricum de a vota împotriva acestei nominalizări, o nominalizare bizară, o persoană despre care se ştiu foarte puţine lucruri. Este bizar să avem un fel de fantomă nominalizată la şefia guvernului. Nu avem detalii despre informaţiile care l-au făcut pe preşedinte să ia această decizie, dar considerăm că este în limita mandatului său constituţional", a precizat Ghinea.

Întrebat dacă există riscul unei crize politice, Ghinea a precizat că nu crede că trebuie să se intre într-o luptă de orgolii.

"Domnul Dragnea a făcut această propunere, care a fost oricum subţire, nu mi-e clar dacă partidul şi-a asumat-o, pentru că domnul Dragnea a primit un cec în alb. Înţeleg că sunt voci nemulţumite la PSD că nu a existat o consultare internă la modul real. Dacă se ajunge la o luptă de orgolii între domnul Dragnea şi domnul Iohannis, eu cred că domnul Dragnea va pierde. Facem un apel la înţelepciune, să stăm calmi, nu este sfârşitul lumii dacă nu este protejata domnului Dragnea prim-ministru", a spus Ghinea.

El a spus că Dragnea are o poziţie, din punct de vedere juridic, "destul de slabă".

„Şi până la urmă, Constituţia este clară: preşedintele face desemnarea în urma consultării cu partidele. Nu există condiţia suplimentară, nu scrie în Constituţie că trebuie să fie domnul Dragnea sau cineva plăcut de domnul Dragnea. Din punct de vedere constituţional şi juridic, preşedintele are o poziţie puternică. Preşedintele României nu este un fel de bibelou care stă la Cotroceni şi ia act de ce propun partidele (...). Până la urmă, se ajunge la o negociere între domnii Dragnea şi Iohannis”, a menţionat Ghinea.

El a opinat că poporul român nu va accepta să meargă din nou la urne "doar pentru atâta lucru" şi că, dacă va fi obligat să meargă din nou la urne, se va "răzbuna" pe cei care au creat această criză politică.

 

Tag-uri: cristian ghinea
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 iul, 03:08
unloazy
vardenafil hydrochloride half life
In the multivariable adjusted models, current marijuana use was associated with 16 lower fasted insulin levels and 17 lower HOMA IR achat levitra 10 mg orodispersible This rpm is what you need to intention for

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ