Grindeanu: Am decis convocarea Biroului permanent pentru miercuri; voi solicita sesiune extraordinară de luni
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie.
'Am decis convocarea unui Birou permanent al Camerei Deputaților pentru mâine, la ora 12:00, în care voi solicita o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie. În același timp, îi transmit președintelui Senatului să facă același lucru pentru convocarea concomitentă a unei sesiuni extraordinare și la Camera superioară a Parlamentului. Subliniez că majoritatea proiectelor pe care le avem de adoptat, atât pe PNRR, cât și cele urgente din punctul nostru de vedere și al românilor pentru deblocarea țării, au ca primă Cameră sesizată Senatul', a declarat Grindeanu marți într-o conferință de presă susținută la la Camera Deputaților.
El a reafirmat că, în acest moment, 'asistăm la un blocaj guvernamental total, din care cetățenii au de suferit'.
'În aceste condiții, am propus constituirea unui comitet de criză la nivelul Parlamentului, format din reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare. Subliniez, fiindcă am văzut tot felul de discuții și de abordări, subliniez că nu este vorba despre o procedură parlamentară clasică, ci strict despre un grup de lucru care trebuie să răspundă unei situații excepționale, așa cum avem acum. Acest mecanism de lucru temporar trebuie să pregătească în regim de urgență soluțiile legislative necesare pentru deblocarea situațiilor critice. De exemplu, Partidul Social Democrat deja a redactat un amendament prin care prorogăm până la 1 octombrie 2025 intrarea în vigoare a TVA-ului de 21% pentru achizițiile de locuință. Știți problema de la ANCPI. Este o măsură absolut necesară, având în vedere situația de la Agenția Națională de Cadastru', a explicat liderul PSD.
El a adăugat că 'oamenii care au semnat deja contracte cu TVA de 9% nu au absolut niciun fel de vină, pentru că o instituție a statului, condusă de PNL, nu este în stare să-și protejeze infrastructura critică'.
'Am văzut și poziția de ieri a domnului prim-ministru demis, Ilie Bolojan, care a invocat din nou deficitul. Îi transmit următorul lucru: că aceste tranzacții de care vorbeam mai devreme sunt deja prinse cu TVA de 9%. Prin urmare, nu reprezintă nicio gaură la bugetul țării', a punctat el.
A doua chestiune l-a care s-a referit Sorin Grindeanu este legată de mecanismul de compensare a prețurilor la carburanți.
'După cum știți, a existat un amendament al colegului meu Bogdan Ivan care a fost blocat în ultima zi a sesiunii parlamentare la Comisia de buget, condusă bineînțeles de PNL. Dar atunci când un om simplu își face plinul la benzină sau la mașină, nu se gândește la comisii parlamentare și la amendamente blocate. El simte direct la pompă că este ceva ce nu funcționează în statul român. De aceea trebuie să rezolvăm urgent și această situație', a spus Grindeanu.
Grindeanu a anunțat că în sesiunea extraordinară PSD va prezenta un amendament pentru deblocarea schemelor de personal din domeniul sănătății.
'Trebuie să facem un amendament prin care să deblocăm schemele de personal din sănătate. Vorbim despre cei mai vulnerabili oameni cu putință, bebeluși care luptă pentru viață la câteva ore după ce s-au născut. Să tai paturi de la ATI pentru nou născuți din cauza unui blocaj birocratic e ca și cum ai scoate, dacă vreți, centura de siguranță din mașină ca să economisești din greutate. Sunt, din perspectiva PSD, o parte dintre urgențele care trebuie rezolvate. Așteptăm și propunerile venite din partea celorlalte partide parlamentare. Aceste măsuri legislative, alături de proiectele din PNRR, care însumează peste 3 miliarde de euro, trebuie să constituie baza sesiunii extraordinare a Parlamentului', a transmis președintele Camerei Deputaților.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x