Ținta numită Fondul Proprietatea. De ce îi atrage pe “magnatul tranziției” din Slovenia și pe aliații săi

Întrebarea nu mai e doar despre cine administrează FP, ci de ce devine Fondul o miză pentru actori cu istoric de tranzacții contestate și ce înseamnă asta pentru micii acționari din România.

Un maraton cu semne de întrebare

Fondul Proprietatea se află într-un moment crucial în istoria sa, derulând în prezent un proces de selecție pentru un nou administrator.  Procesul, lansat în urmă cu doi ani, nu s-a bucurat de un interes foarte mare. Din 32 de fonduri internaționale invitate, Fondul a primit în final doar două oferte. Nici actualul administrator nu s-a arătat interesat să își continue mandatul, ceea ce ridică semne de întrebare în privința situației pe care o lasă la Fondul Proprietatea și a viitorului său, într-un context economic și așa dificil.

Există, în schimb, mobilizare din partea unor investitori străini cu un profil relativ anonim pentru piața de capital din România, dar care sunt extrem de controversați la ei acasă.

Cu atât mai interesant este că acești investitori – care se opun schimbării de administrator și cer, nici mai mult, nici mai puțin anularea procesului de selecție și demiterea Comitetului Reprezentantilor ai Fondului Proprietatea – și-au majorat în ultimele luni participația la Fond  până la pragul critic de 5% și par hotărâți să saboteze acest proces atât de important pentru viitorul Fondului și pentru economia românească, punând prin aceste demersuri sub un risc major chiar viitorul Fondului Proprietatea.

Cine sunt “slovenii” care cer demiterea Comitetului Reprezentantilor  Fondului  Proprietatea?

Cei doi investitori în jurul cărora gravitează aceste inițiative suspecte sunt Herman și Matej Rigelnik (tată și fiu) — figuri puternice ale capitalismului sloven post-’90. Presa de la Ljubljana i-a catalogat în repetate rânduri drept „tajkuni politico-financiari” ai tranziției (pe românește, magnați sau oligarhi), care – conform unei rețete pe care o cunoaștem foarte bine și aici la noi, s-au îmbogățit de pe urma relațiilor personale cu factori de putere, bănci cheie și exploatare de active strategice de stat.  
Herman Rigelnik a fost vicepremier, președinte al Parlamentului și apropiat al președintelui sloven din perioada 1990 – 2002, Milan Kučan. Totodată a fost asociat cu Forum 21, o organizație politică şi intelectuală elitistă, acuzată că ar exercita influențe nejustificate în numirea oficialilor și în orientarea politicilor guvernamentale, în moduri ce avantajează elitele liberale aflate la putere.

În 1994, Rigelnik a preluat Autocommerce/ACH, companie strategică de stat, pe care a ajuns să o controleze integral printr-o așa-zisă preluare managerială, cu sprininul unor bănci din faimosul Forum 21. Cel mai controversat moment a venit în 2016, când ACH a vândut compania Adria Mobil către grupul francez Trigano pentru aproape 232 mil. Euro. În urma acestei tranzacții, foştii parteneri şi acţionarii minoritari l-au acuzat pe Rigelnik că i-a păgubit cu 37 mil. Euro, după ce a subevaluat intenționat activele. În 2018, procurorii sloveni au deschis o anchetă pentru delapidare, suspectând un prejudiciu de 21 mil. Euro.

Cazul Adria Mobil a devenit astfel cel mai puternic exemplu de acuzație de îmbogățire personală prin prejudicierea investitorilor minoritari și, totodată, simbol al reputației controversate pe care familia Rigelnik o are în țara sa natală.

Din hoteluri la bursă: Axor & Equinox

După “Adria Mobil”, imperiul s-a rearanjat: Axor Holding (familia Rigelnik) a consolidat segmentul hotelier din Ljubljana (Grand Hotel Union, Central, Lev), iar proprietățile au fost listate sub Equinox Nepremičnine d.d., companie imobiliară cu venituri din chirii. Fiul Matej Rigelnik devine CEO al Equinox, în timp ce Axor rămâne acționar major. În plan public, familia a promis “separare de roluri” și guvernanță la prețuri de piață. În plan reputațional, au continuat să plutească acuzațiile de practici neloiale, încălcări flagrante ale regulilor de guvernanță şi o atitudinea ostilă față de micii acționari (apartamente de lux finanțate din bani companiei, amenințări cu moartea și conflicte de interese).

Și atunci, de ce România? De ce Fondul Proprietatea?

Răspunsul scurt: momentul și miza.
Fondul Proprietatea tocmai a trecut printr-o selecție sensibilă de administrator, iar structura sa de active — infrastructură, companii strategice, cash-flow predictibil, vizibilitate publică — oferă levier și vizibilitate pentru cine vrea influență regională. Achiziția unui pachet critic, într-un punct de inflexiune, poate genera influență: drept de veto, capacitate de a bloca/împinge decizii, putere de negociere în jurul politicilor de distribuire a cash-ului și a listărilor.

Deși peste treizeci de potențiali investitori au ales să nu participe în procesul de selecție pentru noul administrator al Fondului Proprietatea, două entități afiliate grupului Rigelnik au intrat abrupt în joc, surprinzând prin apariția lor de ultim moment, și prin cerințele formulate, în numele investitorilor de retail. Nimic ilegal, desigur. Totuși, sincronizarea și contextul transformă această mișcare într-un semnal de întrebare legitim. O strategie? Fără îndoială. Dar privind la istoricul acestor actori, întrebarea rămâne: ce se află, în realitate, în spatele acestui interes neașteptat?

Fondul Proprietatea nu este un trofeu de vânătoare în Balcani, ci un patrimoniu financiar românesc de interes public.
Când actori cu trecut controversat apar brusc în peisaj, avem tot dreptul să fim vigilenți.
‘Lecția Adria Mobil’ ne-a arătat clar: lipsa de transparență se plătește scump, iar nota de plată ajunge întotdeauna la investitorii minoritari.