Iohannis: ”Am putut să vedem cu toţii că e nevoie de o modernizare a Constituţiei!”

| 19 oct, 20:13

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de o modernizarea a Constituţiei. "Cu siguranţă e nevoie de o modernizare a capitolului care se referă la CCR", a adăugat el.

 

 

 

În aceeaşi conferinţă, preşedintele a mai afirmat că întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi, evident, şi şcolile, şi că e clar să s-au luat decizii bune, dar s-au făcut şi erori. Întrebat în legătură cu faptul că tabletele promise nu au ajuns la elevi, preşedintele a răspuns că au început achiziţiile. dar că din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva. El a mai remarcat că Bucureştiul au depăşit indicele de 3 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus la mia de locuitori, la fel şi alte localităţi şi că este evident că sunt necesare noi restricţii. ”E de neînţeles că la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent”, a remarcat preşedintele, adăugând că atitudinea prefectului Capitalei este inacceptabilă şi nu trebuie să rămână fără urmări.
Iohannis: Am avut situaţii care nu au avut soluţii constituţionale simple, unele nu au avut deloc soluţii, vă amintesc doar de situaţia alegerilor anticipate care ar fi fost foarte bune pentru a intra cu un Guvern nou, un Parlament nou în această etapă
Întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă se impune reforma CCR privind componenţa Curţii sau una mai largă, Iohannis a replicat: "Cu siguranţă, acum trebuie să ne ocupăm prima dată de legile justiţiei care trebuie reparate. Asta e etapa în care ne aflăm acum, dar am putut să vedem cu toţii că e nevoie de o modernizare a Constituţiei".
"Am avut situaţii care nu au avut soluţii constituţionale simple, unele nu au avut deloc soluţii, vă amintesc doar de situaţia alegerilor anticipate care ar fi fost foarte bune pentru a intra cu un Guvern nou, un Parlament nou în această etapă. Nu s-a putut. Cu siguranţă e nevoie de o modernizare a capitolului care se referă la CCR", a declarat Iohannis.
Iohannis: Societatea a fost aruncată în haos de pandemie, inclusiv şcolile.S-au luat decizii bune, dar s-au făcut şi erori / Despre tabletele pentru elevi: Au început achiziţiile.Din varii motive, nu au fost duse la bun sfârşit. Lucrurile se vor rezolva
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi, evident, şi şcolile, şi că e clar să s-au luat decizii bune, dar s-au făcut şi erori, admiţând că şi el, şi autorităţile, învaţă din mers. Întrebat în legătură cu faptul că tabletele promise nu au ajuns la elevi, preşedintele a răspuns că au început achiziţiile. dar că din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva.
” Întreaga societate a fost aruncată în haos de pandemie şi evident şi şcolile. E clar să s-au laut soluţii bune, dar s-au făcut şi erori. Şi eu şi autorităţile învăţăm din mers. Dar nu cred că e cazul să mergem cu aceste evaluări – că totul este haotic. Există excepţii şi ele trebuie corectate,, a declarat preşedintele.
Chestionat în legătură cu faptul că în urmă cu 10 zile spunea că elevii sunt în siguranţă la scoală, iar acum şcolile sunt închise în mai multe judete şi în Bucureşti şi cu faptul că nu există încă acele tablete promise, unii copii neputând participa la cursuri, dar şi cine se face vinovat că există aceste lipsuri şi cine trebuie să si le asume, Iohannis a replicat: ”Guvernul lucrează la aceste chesiuini şi în fiecare zi mai apare câte un progres şi lucrurile se vor rezolva. Trebuie să ne obişnuim cu faptul că această pandemie ne-a luat pe nepregătite. Când a venit pandemia la noi, rezervele erau pe zero. Aşa le-a lăsat Guvernul PSD pe zero. De atunci gestionăm pandemia, acolo unde ar fi trebuit să existe o rezervă. S-a început cu achiziţiile de tablete. Din varii motive ele nu au fost duse la bun sfârşit, însă lucrurile se vor rezolva”.
Vezi toate declarațiile făcute de președinte, aici!

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ