Iohannis: Ponta mi-a spus că se va gândi la demisie. Sper să avem un răspuns săptămâna viitoare

| 05 iun, 19:57

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat vineri că în discuţia de la Palatul Cotroceni premierul Victor Ponta i-a spus că se va gândi la demisie.

 

"Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia - n.r.), se va sfătui, probabil cu colegi din partid, şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia", a declarat Klaus Iohannis, în exclusivitate pentru TVR, transmite Agerpres.

Şeful statului a susţinut, referindu-se la anunţul lui Ponta că nu va demisiona, că declaraţiile sale trebuie luate ''cu o anumită rezervă''.

"Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămânii viitoare, să avem un deznodământ al acestei etape din criza politică. (...) Indiferent cum privim lucrurile, nu putem să facem abstracţie de ce s-a întâmplat astăzi la DNA. Este un lucru care are şi va avea urmări profunde în politica românească", a argumentat preşedintele.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a fost numit în funcţie de Parlament şi doar acesta îl poate demite.

"Am avut cu preşedintele Iohannis o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pentru societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar însemna dictatură şi cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toţi", a scris Ponta, pe Facebook.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ