Iohannis: România nu-i va abandona pe partenerii noştri cei mai vulnerabili, care au nevoie de sprijinul nostru

| 20 sep, 18:43

România nu îşi va abandona partenerii cei mai vulnerabili, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU, referindu-se la tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul României.

 

"Prin decizia de a pune capăt Iniţiativei privind Exportul de Cereale prin Marea Neagră şi prin atacarea porturilor ucrainene, Rusia amplifică şi mai mult criza alimentară globală. Solicităm încă o dată ca Federaţia Rusă să înceteze blocarea Iniţiativei. În calitate de vecin direct al Ucrainei şi de actor internaţional responsabil şi solidar, România a jucat un rol activ în eforturile globale privind securitatea alimentară. De la începutul războiului, am facilitat livrarea a peste 25,5 de milioane de tone de cereale provenind din Ucraina", a subliniat Iohannis.
În acest context, Iohannis a reiterat că România nu-i va abandona pe partenerii cei mai vulnerabili "care au nevoie de sprijinul nostru, în special din ţările mai puţin dezvoltate, inclusiv din Africa".
"De asemenea, investim şi contribuim la rezilienţa instituţională africană, la menţinerea păcii şi consolidarea capacităţilor instituţionale", a completat preşedintele.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
20 sep, 21:35
Valter Cojman
Un nazist autodeclarat nu va abandona o Ucraina nazista
Poporul roman este de acord?

https://www.youtube.com/watch?v=QMN6ONxR2Wg

https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-uitat-ca-a-cerut-sa-fie-declarat-succesorul-unei-organizatii-naziste/

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ