Iohannis spune NU: a transmis spre reexaminare legea privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare

| 31 mar, 13:39

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare actul normativ pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, argumentând că acesta se îndepărtează de la politica de pensionare promovată de statul român.

Iohannis amintește că legea respectivă introduce în Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare un nou articol prin care vârsta de pensionare pentru personalul de cercetare-dezvoltare este stabilită la 65 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați.

"Considerăm însă că soluția legislativă se îndepărtează de la politica de pensionare promovată de statul român atât prin norma generală (Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), cât și prin norme speciale stabilite prin alte acte normative pentru diferite alte categorii profesionale. Acest aspect conduce, implicit, la necorelarea cu un ansamblu de acte normative care urmăresc, în fapt, punerea în aplicare a aceleiași politici publice, motiv pentru care se impune reexaminarea legii de către Parlament", se precizează în cererea de reexaminare.

Șeful statului arată că, deși vârsta de pensionare este stabilită la 65 de ani indiferent de sex și pentru alte categorii profesionale, acestea au posibilitatea de a se pensiona mai înainte de împlinirea acestei vârste, la cerere, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În acest sens, președintele dă ca exemplu situația medicilor, a dentiștilor și farmaciștilor, în cazul cărora, deși vârsta de pensionare este tot de 65 de ani indiferent de sex, ei au posibilitatea să se pensioneze și în condițiile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Șeful statului oferă și exemplul personalului didactic, dar și al cadrelor militare în activitate, soldaților și gradaților voluntari, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

"Se poate observa că, deși gândite ca excepții de la regula generală stabilită de Legea nr. 263/2010 pentru anumite categorii profesionale, toate aceste situații prevăd în mod expres posibilitatea recurgerii la regula eșalonării atât a vârstei standard de pensionare, cât și a stagiilor de cotizare, intenția fiind aceea a stabilirii unui regim juridic mai favorabil", se mai arată în cererea transmisă Parlamentului de către președinte.

Iohannis susține că, în condițiile în care legea transmisă la promulgare nu prevede pentru personalul de cercetare-dezvoltare posibilitatea de a se pensiona mai înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani, la cerere, în condițiile prevăzute de Legea 263/2010, "nu se poate susține că soluția legislativă este de natură să le confere acestora un regim mai favorabil, ci dimpotrivă".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ