Iohannis: viitoarele regiuni ar putea să fie conduse fie şi prin rotaţie

| 20 iun, 2013

Viitoarele regiuni ar putea să fie conduse fie prin rotaţie, fie în urma unor alegeri directe sau indirecte, acestea fiind variantele discutate în grupul de lucru despre regionalizare al PNL, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele liberal, Klaus Iohannis, liderul grupului.

"A fost o variantă de conducere prin rotaţie a regiunilor pe care am propus-o împreună cu colegii din grupul nostru de lucru, pentru perioada 2014-2016, deci perioada de tranziţie. Este o variantă care se poate lua în consideraţie. Nu este singura valabilă. Se pot face şi alegeri. De exemplu, alegeri indirecte sau alegeri directe. Din 2016, oricum vor fi alegeri normale, ca şi la localităţi, ca şi la judeţe'', a explicat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a punctat că atribuţiile regiunilor vor fi dezbătute mai lung. Din punctul de vedere al prim-vicepreşedintelui PNL, doar în Regiunea Centru, în Ardeal, discuţiile sunt ''aşa aprinse'' despre regionalizare, datorită faptului că aici există mai multe oraşe foarte dezvoltate.

"Se va discuta cel mai intens ce atribuţii vor avea regiunile şi de acolo va rezulta câte ar trebui să fie şi în final se poate discuta şi despre unde va fi plasată administraţia regională. Oricum, discuţii aşa aprinse sunt doar în zona asta, în rest nu prea am auzit de discuţii în contradictoriu. În zona noastră, în Regiunea Centru. Regiunea Centru este o regiune cu un specific aparte, are mai mulţi poli de dezvoltare, care sunt dezvoltaţi. (...) Sunt efectiv oraşe care sunt foarte puternice şi atunci este natural să existe o competiţie", a precizat prim-vicepreşedintele PNL.

În Ardeal, Klaus Iohannis nu este de acord cu o regionalizare pe criterii etnice.

''Există mai mulţi reprezentanţi din UDMR şi din alte organizaţii ale minorităţii maghiare care vin cu anumite puncte de vedere. Este dreptul lor, dar, din experienţa altor ţări care au făcut regionalizări, s-au tras câteva concluzii simple, dintre care una este că limitele regiunii nu este bine să se suprapună peste limitele etnice", a mai spus  Klaus Iohannis.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ