Ionuț Stroe: Vom contesta decizia BPN al PNL privind demiterea conducerii organizației Sector 4
Deputatul Ionuț Stroe a anunțat că va contesta decizia luată de BPN al PNL luni seară în baza căreia a fost demis din funcția de președinte al organizației Sector 4 și Biroul Politic de Sector a fost dizolvat.
'În loc să încerce să reducă tensiunile din partid și să construiască o guvernare mai eficientă, conducerea PNL pare preocupată exclusiv de reglări de conturi interne. Pentru domnul Bolojan, prioritatea nu pare să fie guvernarea, ci câștigarea disputelor din interiorul partidului. Ieri am asistat la a patra încercare de a fi schimbat din funcția de președinte al PNL Sector 4. Ironia este că se folosește aceeași procedură care a fost deja anulată de Curtea de Arbitraj a PNL și sancționată de instanță. Sunt convins că și această decizie va avea aceeași soartă, pentru că o vom contesta', a transmis Ionuț Stroe, marți, într-un comunicat de presă.
Potrivit deputatului, legea în acest caz nu poate fi aplicată retroactiv.
'Explicația juridică este simplă și ar trebui să fie înțeleasă de oricine: nu poți sancționa în 2026 rezultatele unor alegeri din 2024 folosind un articol introdus în Statut abia în 2025. Legea nu se aplică retroactiv. Este un principiu elementar de drept. Din păcate, domnul Bolojan preferă să mai arunce partidul într-un proces decât să respecte propriile reguli', a arătat Stroe.
În opinia sa, nici argumentele politice invocate împotriva sa nu rezistă unei analize serioase.
'Am preluat conducerea organizației cu doar cinci luni înaintea alegerilor locale din 2024. Rezultatele din București au fost influențate în primul rând de contextul politic național, de prestația partidului la nivel central și de contraperformanța de 7,7% a candidatului PNL la Primăria Generală a Capitalei, Sebastian Burduja, nu de activitatea organizațiilor de sector. Mai mult, conducerea PNL a decis susținerea unor candidați comuni cu PSD la primăriile de sector. În urma acestui acord, PNL a câștigat sectoarele 1 și 6, un obiectiv politic important pentru București. În schimb, candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a obținut doar 7,7%, iar acest rezultat a tras în jos și scorul pentru Consiliul General, unde PNL București a obținut aproximativ 12%. Dacă într-adevăr criteriul este performanța electorală, atunci regulile ar trebui să fie aceleași pentru toată lumea. Dacă ele se aplică doar celor care au alte opinii decât conducerea, nu mai vorbim despre performanță, ci despre epurări cu eticheta schimbată', a susținut Stroe.
El consideră că PNL ar trebui să se ocupe de problemele reale ale României, și nu de răfuieli interne.
'Dincolo de toate aceste dispute, întrebarea rămâne aceeași: când se va ocupa PNL de problemele reale ale României? Firmele sunt sufocate de taxe și birocrație. Românii nu își pot cumpăra locuințe din cauza blocajelor din sistemul de cadastru. Legea salarizării întârzie. Guvernarea are nevoie de soluții, nu de răfuieli interne. Acestea sunt subiectele care ar trebui să preocupe Partidul Național Liberal și pe Ilie Bolojan. Nu încă o noapte pierdută pentru reglări de conturi și eliminarea colegilor care îndrăznesc să aibă o opinie diferită', este de părere Stroe.
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis în ședința de luni demiterea președinților și dizolvarea Birourilor Politice Județene/de Sector pentru șase filiale ale partidului: Ialomița, Galați și sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x