Ionuţ Stroe: Domnul Ponta ar fi trebuit să fie ultimul care să vorbească despre tragedii

| 29 aug, 19:21

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni despre afirmaţiile lui Victor Ponta privind pacienţii transferaţi în străinătate, că acesta ar fi trebuit să fie ultimul care să vorbească despre tragedii. ”Eu cred că ar fi fost mult mai bine pentru el să tacă”, a mai spus Stroe, el precizând că i-a făcut un deserviciu premierului Ciolac

 

”Declaraţiile dânsului au zgâriat, aşa. Domnul Ponta ar fi trebuit să fie ultimul care să vorbească despre tragedii, despre modul în care ar trebui să intervină statul, ce proceduri ar trebui să urmeze cum să gestionezi sănătatea celor afectaţi. Eu cred că ar fi fost mult mai bine pentru el să tacă. Şi dacă rolul lui în momentul de faţă este să îl consilieze pe prim-ministru, înţeleg că are această atribuţie, eu cred că mai degrabă i-a făcut un deserviciu”, a spus Ionuţ Stroe în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, potrivit News.ro.
El a precizat că de altfel, ”poziţia Guvernului de astăzi, care s-a delimitat de declaraţiile lui Victor Ponta, a fost lămuritoare”.
”Ultimul ar fi fost care ar fi trebuit să se pronunţe pe tragedia de acolo. Dacă Victor Ponta îşi doreşte o formă de participare politică, dacă îşi doreşte să se reactivele în plan public şi prin aceatsă funcţie la nivelul aparatului de lucru al primului ministru, eu m-aş fi aşteptat să se schimbe, să nu mai iasă cu mesaje din acestea anti-occidentale, să nu mai răstogolească teorii conspiraţioniste auzite în ultimii ani sau luni. Nu că aş pune semnul egal între Victor Ponta şi PSD, cel puţin nu deocamdată, chiar dacă se speculează, dar cu sigurabţă a produs disonanţă mesajul său în momentul tragediei”, a arătat Stroe.
Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Ciolacu, a declarat într-o intervenţie la România TV, în contextul incendiului de la Crevedia, că spitalele din străinătate se ocupă doar de pacienţii în stare bună, iar pacienţii în stare rea sunt lăsaţi în România, să moară aici. Consilierul onorific al ministrului Sănătăţii, Gabriel Diaconu, a reacţionat, afirmând că medicii nu pot omorî, cu bună ştiinţă, un pacient ne-transportabil prin decizia de-a-l trimite cu avionul în altă ţară, când însuşi zborul ar putea să-i fie fatal. ”Restul sunt, simplu spus, baliverne”, a adăugat Diaconu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ