Victor Ponta: România şi Franţa, o poziţie identică în ce priveşte Parteneriatul cu R. Moldova

| 11 iul, 2013

România şi Franţa vor avea o poziţie identică în ce priveşte Parteneriatul estic, în special Republica Moldova, a precizat premierul Victor Ponta, adăugând că Parisul şi Bucureştiul au un parteneriat excelent în ce priveşte politica externă.

"Vreau să reliefez, când vorbim de relaţii politice, avem un parteneriat excelent în ceea ce priveşte politica externă, aţi văzut poziţia României şi a Franţei privind Mali, Siria, Serbia şi Kosovo. La fel, vom avea o poziţie identică în ceea ce priveşte Parteneriatul estic, în special Moldova, care e important pentru noi. În UE - Politica Agricolă Comună. Chiar şi faimosul dosar Schengen - aici Franţa a fost şi rămâne un susţinător al României. Chiar şi problemele dificile, cum sunt integrarea minorităţii rome. Şi acestea le discutăm la fel de pragmatic şi la fel de constructiv, în relaţiile dintre noi", a precizat premierul, într-un interviu acordat TVR1, alături de premierul francez Jean Marc Ayrault, potrivit Agerpres.

Victor Ponta a adăugat că aspectele economice sunt abordate de asemenea în discuţiile bilaterale, el exprimându-şi în aceste sens speranţa că, în toamnă, compania Vinci va lucra la construirea de autostrăzi în România

"Eu am spus la Paris că vreau ca Franţa să redescopere România ca cel mai bun prieten al său din această regiune, o ţară francofonă şi francofilă, iar parteneriatul nostru trece acum de la vorbe frumoase la fapte, ceea ce e foarte important", a subliniat primul ministru.

La rândul său, premierul francez a declarat în interviul acordat postului public de televiziune că parteneriatul dintre cele două state este unul complet, referindu-se la chestiuni de politică europeană, de apărare, de energie, dar abordând şi probleme care ţin de domeniul industriei, de învăţământ superior, cercetare şi cultură.

"Foaia de parcurs pe care am semnat-o cu Victor Ponta este un parteneriat complet, ambiţios şi călduros, pentru că se bazează pe o încredere foarte puternică şi, sosind aici la Bucureşti, sunt entuziast şi mai hotărât să fac să reuşească acest parteneriat exemplar pentru ţările noastre şi pentru Europa. (...) Este un parteneriat din care amândouă părţile câştigă. Vedem rezultatul cifrelor de comerţ exterior, rezultatul este de 6 miliarde, în părţi egale şi în creştere", a mai precizat Jean Marc Ayrault.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ