Ivan: Până la finalul anului vom avea instalați 1.500 de MW,stocare din PNRR și Fondul pentru Modernizare
Toate investițiile prioritare pe care le gestionăm sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalați 1.500 de MW, stocare din PNRR și din Fondul pentru Modernizare, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, organizată la Guvern, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
'În momentul de față, toate investițiile prioritare pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Energiei sunt orientate înspre stocare, iar până la finalul acestui an vom avea instalați 1.500 de MW stocare din PNRR și din Fondul pentru Modernizare. De asemenea, am pregătit două sesiuni de finanțare în valoare de 300 de milioane de euro pentru parcuri de stocare stand-alone, care vor veni pentru echilibrarea Sistemului Energetic Național. Dacă, de exemplu, în timpul zilei, când avem o supraproducție, reușim să înmagazinăm acea energie și o vom putea folosi seara, când avem vârf de consum, automat vom fi în situația în care vom putea să temperăm aceste creșteri de prețuri, vom putea să temperăm piața de echilibrare care, astăzi, pentru doar 18% din cantitatea de energie care se consumă la nivel național, costul ei depășește 40% din costul total al energiei care se consumă astăzi în România. De asemenea, două priorități extrem de importante - producția de energie electrică din hidro pentru stocare prin pompaj - avem două proiecte la care lucrăm în momentul de față pentru analiza studiilor de fezabilitate, la Tarnița, județul Cluj, și la Frasin-Pângărațu, în județul Neamț. În data de 28 februarie a fost adoptat în Guvernul României un Memorandum prin care s-au clarificat aspectele legale despre parcurgerea etapelor pentru implementarea acestor proiecte și mergem înainte cu toată forța', explicat Ivan.
Potrivit oficialului, până în anul 2027, prin investițiile ce vor fi finalizate ar urma să se injecteze energie în rețea aproximativ de 5.800 de MW, dintre care 3.600 din regenerabile.
'Din punct de vedere al investițiilor pe care le preconizăm să fie terminate și să injecteze energie în rețea, până la finalul anului 2027, adică în doi ani de zile, vom intra cu aproximativ 5.800 de MW, dintre care 3.600 regenerabile. Din punct de vedere al structurii acestor investiții, care sunt derulate acum de către Ministerul Energiei, prin PNNR și prin Fondul pentru Modernizare, până la finalul acestui an, vom avea în total putere instalată nouă în centrale de circa 2.000 de MW pe solar, 350 de MW pe eolian, 2.200 de MW pe gaz, cele două centrale de la Arad și Constanța, plus Iernutul, care are ca termen de finalizare anul 2026, precum și Centrala de la Mintia, care este într-o fază avansată de implementare, care este o investiție privată extrem de importantă', a afirmat ministrul Energiei.
Acesta a subliniat, totodată, că principala problemă în momentul de față este legată de prețul 'extrem de ridicat' al energiei.
'(...) întreaga filosofie pe care am abordat-o, odată cu preluarea portofoliului de ministru al Energiei, împreună cu specialiștii din piață, a fost cea în care am analizat datele de producție, precum și datele referitoare la prețuri, pentru că principala problemă pe care o avem în momentul de față este acest preț extrem de ridicat. Avem situația în care s-a investit masiv în producție fotovoltaică și astfel am ajuns ca, în timpul zilei, când avem soare și în România, și în Bulgaria, și în Ungaria, să ajungem la un preț negativ, la un preț de un leu, 5 lei, 10 lei per megawatt', a spus Bogdan Ivan.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x