Jurnalismul modern: brățară de aur curat, fier garantat

Într-un material despre intenția deschiderii unui muzeu dedicat tezaurului ascuns la Tismana, pe burtieră stă scris că aurul ascuns acolo în al doilea război mondial avea 257 de tone. În paralel, prin viu grai, o reporteră tânără și atrăgătoare relatează senină de la fața locului despre 254 de tone de aur. Aur curat, fier garantat, îmi zic cu gândul la brățara ce simbolizează meseria tinerei și închid televizorul.

Percepția publică și mass-media românească sunt prinse în hora unui cerc vicios. Rotindu-se ca un derviș, nici nu par să sesizeze adâncimea abisală la care au reușit să se prăbușească în numai două decenii și jumătate.

Să-mi fie permis să exemplific scurt, cu riscul de a părea eclectic. Public un articol în care constat cu amărăciune că niște ”profesioniști” din televiziuni l-au transformat pe Cioabă, liderul romilor penticostali, în megastar post-mortem, mediatizând în exces aducerea în țară și funeraliile.

În paralel aceeași ”profesioniști” aproape uită să menționeze de sinuciderea lui Costică Ștefănescu, fostul căpitan al echipei naționalei. Azi, văd și primele reacții. Un cetățean ce pare turmentat mă înjură suburban pentru că îndrăznesc să scriu despre președintele Băsescu. În articolul sub care și-a depus ”elogiul” mirositor nu există nici măcar o singură referință la președintele Băsescu. Eh, zic, nu l-a citit, asta e.

La televizor altă revelație. Cei care au ratat sinuciderea bietului Ștefănescu, îl redescoperă acum ca subiect, e drept, prin ricoșeu. Un text ne îndeamnă pe o burtieră să aflăm ce avere fabuloasă a lăsat în urmă fotbalistul. Comut și descopăr cum o altă televiziune reușește să piardă un mizilic de 3 tone de aur. Într-un material despre intenția deschiderii unui muzeu dedicat tezaurului ascuns la Tismana, pe burtieră stă scris că aurul ascuns acolo în al doilea război mondial avea 257 de tone. În paralel, prin viu grai, o reporteră tânără și atrăgătoare relatează senină de la fața locului despre 254 de tone de aur. Aur curat, fier garantat, îmi zic cu gândul la brățara ce simbolizează meseria tinerei și închid televizorul.

Asta e situația actuală. Nu contează cine ești, ce știi sau ce ai făcut o viață întreagă. Indiferent de meritele avute, ai face bine să lași în urma ta o avere fabuloasă, de preferat în multiplu de trei tone de aur. Altfel riști să pățești ghinionul să dai colțul odată cu cine știe ce cantautor de etnofolclor, care și-a trântit preventiv 10 tone de marmură de Rușchița pe mormânt și cam tot atâtea milioane de euro în conturile moștenitorilor. În astfel de condiții să zici merci dacă mass-media nu-ți titrează greșit
numele.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ