Klaus Iohannis anunță redeschiderea piețelor de la sfârșitul săptămânii

| 02 dec, 19:15

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri că a discutat cu experții și a decis împreună cu guvernul redeschiderea piețelor la interior. Acestea vor fi redeschise de la sfârșitul acestei săptămâni.

 

 

 

„Am putut să constatăm că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ.
Da, este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puțin. Totuși, scăderea este clară și dați-mi voie să vă spun, fiindcă și aici sunt tot felul de interpreți politici: această scădere se poate constata cam peste tot în Europa.
Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci și alții, și această scădere nu este o întâmplare, nu este o „șurubare” la date, ci este o realitate în Europa și, din fericire, facem parte din țările unde se constată o reducere.
Asta fiind constată, am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele.
Asta este, cu siguranță, o veste bună și pentru producătorii care vor să vândă în piețe, dar și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

102 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 apr, 05:54
LhdvEvere
omnicare pharmacy dgsbvfdsnittylpwsx
cialis lion https://asciled.com/ cialis generic
24 apr, 02:40
RfvbEvere
university of maryland pharmacy afhdbcsnittywptow
curved penis and cialis http://cileve.com/ cialis tadalafil & dapoxetine
09 apr, 00:30
AbgcSeeta
thesis writing service fcsgaxzvofbldOpispBtjunurnk
https://thesiswritingtob.com/ - thesiswritingtob.com thesis review thesiswritingtob.com thesis defense advice
27 mar, 13:37
Brfgelon
cialis free coupon hvgeahdOpispBtjunurnn
https://ljcialishe.com/ - how to use cialis https://cialisvja.com/ - discount cialis https://viagraonlinejc.com/ - free viagra samples no shipping https://viagratx.com/ - normal dose of viagra https://buycialisxz.com/ - bph cialis
27 mar, 00:39
AbgcSeeta
dissertation thesis writing fcsgaxzvofbldOpispBtjunurnm
https://thesiswritingtob.com/ - professional thesis writing service law thesis best thesis writing services what is thesis in writing

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ