Lucian Dan Vlădescu a demisionat de la Autoritatea pentru Monitorizarea Achiziţiilor Publice

| 08 iul, 2013

Lucian Dan Vlădescu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Conducerea ANRMAP va fi preluată de către Bogdan Dobrin, până în prezent director în cadrul autorităţii. Decizia de înlocuire a fost deja semnată de premierul Victor Ponta, au arătat sursele. Vlădescu se afla la conducerea ANRMAP din luna mai a anului trecut, fiind numit imediat după instalarea Guvernului USL.

În urmă cu o săptămână, agenţia Mediafax a anunţat că pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza OU 34/3006 privind achiziţiile publice.

Modificările au fost aprobate în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorită?ilor na?ionale la ordonanţa aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut, şi au fost sprijinite de ANRMAP.

Joi, premierul Ponta a susţinut, în faţa presei, că Guvernul nu a fost de acord cu exceptarea unor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor şi că ar putea "reinterveni" cu un act normativ de modificare a deciziei, adăugând totodată că majorarea pragului la achiziţii directe este agreată de Comisia Europeană.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ