MADR: România, interesată să participe şi să se implice în programele şi proiectele dezvoltate de FAO în Republica Moldova

| 26 apr, 22:13

România este interesată să participe şi să se implice în programele şi proiectele dezvoltate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) în Republica Moldova, cu atât mai mult cu cât va fi membru al Consiliului FAO începând cu data de 30 iunie 2016, timp de 3 ani, şi va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în a doua jumătate a anului 2019.

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii, remis AGERPRES, acest interes a fost reiterat luni de ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, la întâlnirea pe care a avut-o la sediul ministerului cu Vladimir Olegovich Rakhmanin, asistent al directorului general şi reprezentant pentru Europa şi Asia Centrală al FAO. 

La rândul său, reprezentantul FAO a apreciat că suportul acordat de România Republicii Moldova, dar şi Ucrainei şi Georgiei, reprezintă o contribuţie importantă pentru dezvoltarea celor trei state din regiune. 

De asemenea, Achim Irimnescu l-a informat pe oficialul FAO că a acceptat propunerea organizaţiei de a găzdui, în trimestrul IV a anului 2016, Conferinţa Regională pentru Pescuit la Marea Neagră (FAO/ GFCM). 

La finalul discuţiilor, ministrul Agriculturii a confirmat participarea delegaţiei României condusă de domnia sa la Conferinţa Regională pentru Europa a FAO ce se va desfăşura anul acesta în Antalya (Turcia) în perioada 4 - 6 mai 2016.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ