Marius Budăi: Germania a anunțat că majorează salariul minim; ar trebui să urmăm și noi acest exemplu
Deputatul PSD Marius Budăi a susținut, joi, că România ar trebui să urmeze exemplul Germaniei și să majoreze salariul minim pe economie.
'Germania, țara de origine a președintelui USR, Dominic Fritz, a anunțat că majorează salariul minim pe economie! Nu doar în 2026, ci și în 2027! Ar fi un bun motiv ca USR să se alăture PSD în Coaliție pentru a susține creșterea salariului minim din România, începând de anul viitor. Iar dacă tot ne uităm la Germania ca la o icoană a bunelor practici din economie, ar trebui să urmăm și acest exemplu. Mai ales că, la paritatea puterii de cumpărare, salariul minim din Germania este al doilea cel mai mare din Uniunea Europeană, după cel din Luxemburg', a scris Budăi, pe Facebook.
El a adăugat că Guvernul de la Berlin nu a majorat TVA, iar inflația nu a fost cea mai mare din UE, ca în România.
'Deci, puterea de cumpărare a salariaților germani nu a fost nici pe departe atât de afectată, ca în cazul salariaților români. Așadar, dacă Germania consideră că se impune majorarea salariului minim, atunci, cu atât mai mult, se impune o astfel de măsură și în România! Sper ca această știre să fie citită și de domnul prim-ministru Ilie Bolojan. Și sper să nu mai insiste că majorarea salariului minim crește salariile bugetarilor și deficitul bugetar. Este o falsificare grosolană a realității! La deficitul bugetar este exact pe dos! Atenuează deficitul bugetar și sprijină consumul, care ajută mediul de afaceri și pune economia în mișcare', a menționat fostul ministru al Muncii.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x