Ministrul Transporturilor: Prelungirea termenului pentru privatizarea CFR Marfă se va discuta în Guvern

| 26 sep, 2013

Termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, ar putea fi prelungit. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, iar o eventuală prelungire va fi discută în Guvern.

"Am văzut că a fost lansată această discuţie cu privire la decizia Consiliului Concurenţei, care este aşteptată şi sigur că este foarte importantă. Termenele prevăzute în HG şi în contract sunt foarte clare. Noi ne dorim ca domnul Gruia Stoica şi GFR să-şi poată onora obligaţiile în aceste termene. Dacă va exista o nouă hotărâre de Guvern de prelungire a termenelor, asta rămâne să discutăm în Guvern, să cerem punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, al consultanţilor, şi să vedem dacă într-adevăr în contractul pe care îl avem, în hotărârea de guvern care a fost dată (...) putem într-adevăr să prelungim termenul. Orice prelungire a termenului trebuie să se facă în spiritul legii, în spiritul contractului", a declarat ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, citată de Mediafax.

Ea a afirmat că a solicitat deja Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind acest subiect, adăugând că toate măsurile luate în afara hotărârii de guvern existente trebuie să fie legale, justificate şi oportune.

Grup Feroviar Român (GFR), deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a depus marţi, la Consiliul Concurenţei, notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat însă că termenul pentru luarea unei decizii este de 6 luni şi că aceasta poate fi luată fie de către instituţia pe care o conduce fie de reprezentanţii unei direcţii de specialitate la nivelul Comisiei Europene. Pe de altă parte, va dura circa o lună, de la notificarea tranzacţiei, doar pentru a se stabili ce autoritate va emite decizia.

Ministrul Transporturilor a declarat marţi, răspunzând unor întrebări, că procedura de privatizare a CFR Marfă este "în termen", dar va fi reluată dacă nu se va finaliza în graficul stabilit, respectiv până la jumătatea lunii octombrie.

Guvernul a stabilit că termeul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei.

Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.

Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.

Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de "emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii" în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei "şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente".

Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacţiei nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desfiinţează "de plin drept" fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.

CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ