Moșteanu: Orice discuție despre o reformă fiscală trebuie să vină la pachet cu reducerea cheltuielilor statului

| 12 mai, 17:59

Orice discuție despre o reformă fiscală trebuie să vină la pachet cu discuțiile despre reducerea cheltuielilor statului, a afirmat luni liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.

 

Întrebat la Parlament în legătură cu faptul că premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că, în măsura în care reforma fiscală asumată prin PNRR presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, Moșteanu a arătat că orice reformă fiscală trebuie să presupună în paralel o scădere a cheltuielilor statului.
'Orice discuție despre reformă fiscală trebuie să fie în oglindă sau în paralel sau în același pachet cu o reformă a administrației, o scădere a cheltuielilor statului și doar cu ele amândouă pe masă o să discutăm. Haideți să vedem ce propune domnul Predoiu și mai avem o săptămână până la alegeri. E foarte important să vedem apoi un guvern care are curajul să schimbe niște lucruri, că până acum n-am văzut acest lucru', a spus Moșteanu.
El a amintit că există propunerea din partea candidatului la prezidențiale Nicușor Dan ca premier să fie Ilie Bolojan.
'Și, așa cum știți, este și părerea noastră, celor de la USR, că este om care are curajul și poate să schimbe niște lucruri. Am văzut acțiunile dânsului, că dincolo de declarații sunt importante acțiunilor oamenilor politici. Și credem că este omul care are curajul să schimbe niște lucruri care nu merg în România, niște schimbări pe care noi le-am pus în PNRR în 2021, ca și condiție la PNRR, care iată, după ani de zile, după patru ani de zile nu s-au întâmplat. E timpul să le facem, nu de dragul banilor din PNRR, ci de dragul bunului mers al societății, pentru că sunt niște lucruri debalansate de-a lungul anilor, care au fost și mai debalansate în ultimul an, în an electoral. Și asta putem repara. Orice discuție, repet, despre o reformă fiscală trebuie să vină la pachet cu o discuție despre reducerea cheltuielilor statului, pentru că așa nu mai merge', a adăugat deputatul USR.
Potrivit acestuia, după data de 18 mai 'trebuie pus un guvern curajos', care să-și asume situația actuală.
'Situația nu este roză, însă lucrurile se pot repara cu cinste, cu corectitudine, asumând un moment T0 și arătând de unde plecăm și luând niște decizii curajoase. (...) Nici o discuție despre reformă fiscală nu trebuie să fie fără discuția despre scăderea cheltuielilor statului. Amândouă trebuie să fie pe masă și amândouă să se întâmple într-un mod echitabil în care această reformă să nu fie pusă numai în spatele celor care trag, muncesc și plătesc taxe în România', a transmis Moșteanu.
Referitor la un viitor guvern, el consideră că 'un guvern minoritar, într-o perioadă complicată din punct de vedere economic, este un lucru foarte rău și n-ar putea funcționa lucrurile'.
'Opinia mea, deci, cred că țara nu poate fi condusă în perioada următoare de un guvern minoritar și de asta e nevoie de negocieri cu forțele politice pro-europene, negocieri pe care le vom face cu siguranță de săptămâna viitoare', a adăugat deputatul.
Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare și Reziliență presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de țară, au precizat pe 9 mai surse guvernamentale.
Potrivit acelorași surse, în perioada următoare, conceptul de reformă fiscală, aflat în curs de elaborare la nivelul Ministerului Finanțelor, urmează să fie prezentat la nivel guvernamental.
De la preluarea mandatului de premier interimar, Cătălin Predoiu a solicitat ministrului Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, precum și celorlați miniștri de linie angajați în implementarea PNRR să accelereze discuțiile cu experții Comisiei Europene pe renegocierea PNRR, au mai precizat sursele citate.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ