Moment istoric pentru Biserica Ortodoxă. Primul ierarh judecat de Sinod pentru practici homosexuale

| 17 aug, 11:04

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Sinodul BOR judecă pentru prima dată homosexualii și pedofilii din Biserică. Un flagel cu care biserica catolică se confruntă de mulţi ani este tratat pentru prima dată în mod deschis în cel mai înalt for al Patriarhiei Române.

Patriarhia Română a anunţat într-un comunicat de presă că va discuta în cadrul Sinodului Permanent din zilele de 17-18 august situația critică din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse Preasfințitului Părinte Corneliu.

Potrivit comunicatului BOR, joi va fi prezentat și discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru Statut și regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum și la cercetarea și judecarea acestora.

Vor fi analizate, în vederea aprobării, și unele propuneri al Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activității clericale, inclusiv a ierarhilor. În aceeași zi, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, vor fi desemnați membrii și supleanții Consistoriilor arhierești care vor cerceta și judeca în primă și ultimă instanță cazurile de abatere de la morala și disciplina Bisericii.

Vineri, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația critică din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse Preasfințitului Părinte Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie.

Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, înaltul ierarh BOR care a fost filmat în ipostaze intime alături de un bărbat, intră de azi în colimatorul Patriarhiei. Oficialii Bisericii Ortodoxe au pregătit deja din punct de vedere legal şi procedural întâlnirea Sinodului Permanent stabilit pentru 17 şi 18 august.

Este pentru prima oară în istoria recenta a Bisericii Ortodoxe cand un inalt ierarh va fi judecat pentru abateri grave de la morala. Două scenarii sunt posibile in cazul care a zdruncinat imaginea Bisericii Ortodoxe, potrivit unor surse apropiate situatiei, citat de Hotnews.ro. Primul, care ar însemna şi rezolvarea rapidă a problemei, ar fi ca episcopul de Husi sa isi recunoască faptele şi să ceară ieşirea din Biserică.

Al doilea scenariu este ca episcopul de Huşi să continue să-şi susţină nevinovaţia, în ciuda probelor video. În acest scenariu, Biserica Ortodoxă va înfiinta un organism nou, dedicat special abaterilor săvârşite de inaltii ierarhi, şi acest organism va lua o decizie în urma audierii tuturor partilor. E de aşteptat ca decizia sa fie una rapida.

Reprezentantantul Patriarhiei a precizat că episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, nu a adus, până în acest moment, nicio dovadă prin care să îşi demonstreze nevinovăţia.

"Episcopul de Huşi nu a adus nicio probă în apărarea lui, doar a cerut o expertizare tehnică a înregistrărilor respective, lucru pe care îl face o autoritate judiciară care are asemenea experţi. Rezultatul acestei expertize, dacă va fi gata până atunci, va fi discutat de Sinodul din august", a explicat Vasile Bănescu.

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-a cerut episcopului de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, filmat în ipostaze compromiţătoare, să nu mai slujească până la şedinţa Sfântului Sinod.

Episcopul Huşilor, filmat în ipostaze intime alături de un elev de seminar, ar putea fi exlus din rândul bisericii.

Scandalul a pornit dupa ce preotul arhimandrit Cristian Jitaru l-a ameninţat pe Episcop cu darea în vileag a unui filmuleţ în care acesta întreţine relaţii sexuale cu un stundent, cu scopul de a dobândi nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar. Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au întrunit ieri de urgenţă pentru a analiza situaţia.

"Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false. Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca, forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii."

Sinodul va lua o decizie finală la sfârşitul acestei săptămâni. Între timp, Patriarhia Română a recunoscut că bărbatul care apare în scenele intime, este episcopul Huşilor.

Acesta a fost sfătuit să se retragă singur din activitate, dar a refuzat, pe motiv că imaginile sunt truncate. Imaginile compromiţătoare au fost difuzate în presă, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat înregistrările.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ