Motivarea Curţii Supreme în dosarul Caltaboşul: Remeş a luat plicul cu bani deşi pe înregistrare nu se vede

| 30 sep, 2013

ICCJ notează, în motivarea deciziei definitive de menţinere a condamnărilor din dosarul "Caltaboşul", că deşi nu a fost văzut pe înregistrare un plic cu bani, nu înseamnă că Decebal Traian Remeş nu l-a primit, date fiind "măsurile de precauţie" luate de acesta şi de Ioan Avram Mureşan.

"Chiar dacă în înregistrarea audio-video din 23 septembrie 2007, realizată la terasa Restaurantului 'Rouge Toujours' nu se vizualizează plicul cu bani în materialitatea sa, aceasta nu înseamnă că inculpatul Remeş Decebal Traian nu l-a primit, având în vedere comportamentul specific al persoanelor care săvârşesc astfel de infracţiuni, măsurile de precauţie pe care şi le iau inculpaţii, prudenţa manifestată de inculpatul Mureşan loan la întâlnirea cu Remeş Decebal Traian, aspect ce rezultă din discuţia purtată de aceştia în momentul în care s-au întâlnit şi ulterior", se arată în documentul citat.

Potrivit motivării completului de trei judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa a ţinut cont de cuantumul sumei de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, atitudinea procesuală "nesinceră" a celor doi, dar şi de împrejurarea că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Astfel, judecătorii au decis să menţină decizia instanţei inferioare, aplicând celor doi inculpaţi pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, cu executare în regim de detenţie.

Conform documentului citat, din examinarea probelor strânse în cursul urmăririi penale, rezultă faptul că Ioan Avram Mureşan l-a ajutat pe Gheorghe Ciorbă sa îi trimită lui Decebal Traian Remeş 15.000 de euro, pentru a-l determina să atribuie mai multe licitaţii unei firme. "În acest sens, a stabilit o întâlnire cu inculpatul Remeş Decebal Traian la data de 20 septembrie 2007, comunicându-i telefonic acestuia din urmă că 'aveam o treabă de rez...să-ţi spun ceva pe viaţă şi pe moarte...' şi că are o 'chestie cu acesta pe marţi, miercuri'. Dat fiind că inculpatul Remeş Decebal Traian i-a comunicat că 'numai sâmbătă, duminică' poate fi găsit, inculpatul Muresan Ioan s-a prezentat la data de 22 septembrie 2007, într-o zi de sâmbătă, la domiciliul inculpatului Ciorbă Gheorghe, din Baia Mare, comuna Firiza, pentru a-l ajuta pe acesta să pregătească plicul cu bani care urma să fie remis inculpatului Remeş Traian", se arată în motivare.

Magistraţii mai spun că, în decizia de menţinere a condamnărilor, s-a ţinut cont de faptul ca Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare, tot pentru corupţie. Pe de altă parte, explică judecătorii, "prima instanţă a ţinut cont de starea de sănătate a acestuia, în sensul că suferă de mai multe afecţiuni atestate de actele medicale depuse în dosar. Totodată, a fost avut în vedere profilul moral şi de personalitate pozitiv al inculpatului Remeş Decebal Traian, şi anume lipsa antecedentelor penale, conduita sa în societate, cariera de ministru şi vârsta acestuia".

Completul de cinci judecător al instanţei supreme a decis definitiv, în 25 februarie, condamnarea lui Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Caltaboşul".

Instanţa a menţinut astfel condamnarea lui Decebal Traian Remneş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare dispusă în 14 februarie 2012 de un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, rămâne cu condamnarea la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare dispusă prin sentinţa din 14 februarie 2012.

Ioan Avram Mureşan se află în închisoare din mai 2012, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani de detenţie într-un alt dosar, în care a fost judecat pentru deturnare de fonduri. În dosarul "Caltaboşul", Ioan Avram Mureşan a fost judecat pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată, Decebal Traian Remeş, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada aprilie-octombrie 2007, pentru trafic de influenţă, iar omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, pentru cumpărare de influenţă.

Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 13 septembrie 2007 şi 23 septembrie 2007, Remeş, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, funcţie deţinută la acea dată, ar fi acceptat şi primit produse alimentare (caltaboş şi ţuică) în valoare de 1.500 de lei şi suma de 15.000 de euro de la Gheorghe Ciorbă, prin intermediul lui Mureşan. "Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei SC Construct Europromt SRL Certeze (aparţinând fiului omului de afaceri Ciorbă Gheorghe) la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Râmnicu Vâlcea - structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", precizau procurorii DNA.

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, şi un autoturism de lux marca Audi Q7 în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la ITRSV Râmnicu Vâlcea, mai arătau procurorii.

Gheoghe Ciorbă s-a autodenunţat la DNA după ce a aflat că este oricum în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi încercat, prin Mureşan, să-l cumpere pe Decebal Traian Remeş. TVR a difuzat, în 10 octombrie 2007, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii de la acea dată, Decebal Traian Remeş, cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.

Decebal Traian Remeş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Agriculturii în 11 octombrie 2007, după ce postul naţional de televiziune a difuzat imagini din înregistrarea video a întâlnirii sale cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ