Nazare: Ministrul Transporturilor trebuie să demită de urgenţă conducerea CNADNR

| 03 dec, 13:52

Deputatul PNL Alexandru Nazare îi solicită ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, să demită conducerea CNADNR pe motiv de incompetenţă, potrivit Agerpres.

"CNADNR sub conducerea lui Narcis Neaga atinge în fiecare zi noi culmi ale incompetenţei şi dispreţului faţă de cetăţeni. Ieri de exemplu am văzut cum au încercat să paseze către Romsilva responsabilitatea blocării traficului pe Valea Oltului şi cum au anunţat senini că tronsonul de autostradă Sălişte-Cunţa rămâne închis până vara viitoare, dar fără a preciza ce măsuri se iau şi cum se finanţează. Ministrul Costescu trebuie să demită de urgenţă conducerea CNADNR, nu să accepte permutări ale directorilor aşa cum a fost cazul Renatei Bendeac săptămâna trecută", a susţinut Nazare, potrivit unui comunicat de presă. 

Liberalul arată că trebuie aplicate măsurile prevăzute în Master planul general de transport referitoare la reformarea şi eficientizarea activităţii CNADNR. Astfel, el indică separarea unei structuri specializate în implementarea de proiecte de autostrăzi şi drumuri expres (Compania Naţională de Investiţii Rutiere) de Compania Naţională de Întreţineri şi Reparaţii Rutiere, numirea personalului de conducere prin contracte bazate pe indicatori de performanţă, înfiinţarea departamentului de geomorfologie - GIS, elaborarea de documentaţii standard pentru achiziţiile publice. 

"Fără aceste măsuri radicale vom continua să pierdem miliarde de euro din fondurile europene şi să ne plângem de lipsa autostrăzilor, iar economia şi cetăţenii României vor avea de suferit zi de zi", a declarat Alexandru Nazare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ