Nicuşor Dan: În momentul ăsta, în Codul Urbanismului va fi reflectat în întregime referendumul pe Bucureşti
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că în momentul ăsta, după discuţiile partidelor, la Palatul Cotroceni, în Codul urbanismului va fi reflectat în întregime referendumul pe Bucureşti, el arătând că pe celelalte lucruri vor discuta după o perioadă de aplicare a legii.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre negocierile privind Codul Urbanismului şi dacă e mulţumit de forma la care s-a ajuns.
”Tot timpul e loc de mai bine, dar ăsta este rolul social al politicianului, să negocieze interesele legitime ale oamenilor care i-au dat mandatul pentru a ajunge la o soluţie de care să întrunească majoritatea. În momentul ăsta, aşa cum a fost discuţia de azi, în Codul urbanismului va fi reflectat în întregime referendumul pe Bucureşti”, a anunţat şeful statului.
”Pe toate celelalte lucruri putem să avem dezbatere după ce vedem aplicarea, o jumătate de an, un an”, a mai arătat preşedintele.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Președintele Nicușor Dan speră ca România să aibă un Guvern cu puteri depline în cursul acestei veri
15 iul, 22:21
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x