Noile contracte pentru energia electrică pot fi încheiate până la 31 martie 2021, a decis ANRE
 
					Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare a energiei pe piaţa concurenţială, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanții instituției.
Anunțul vine în condițiile în care piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de la 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă de pe piața liberă oferta care li se potriveşte cel mai bine.
Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.
În acest context, cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată au două posibilităţi: fie nu fac nimic, rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite „de serviciu universal”, care vor fi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă (concurenţială).
Momentul i-a luat prin surprindere pe majoritatea consumatorilor. Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.
În acest context, specialiştii recomandau consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomanda acelaşi lucru. „Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”, a spus Virgil Popescu. El a precizat că, totuşi, va cere Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile de serviciu universal nu sunt cumva majorate artificial, potrivit Digi24.ro.
loading...
			
			
			
			
			
			
		Ştirile orei
        112
        Comentarii
    
    
        
        Adauga un comentariu nou
    
    
    19 oct, 11:50
            
							 
			        
									Enwcaxopy				            
            
            
                nsfjdesgxdyqrilergjvgheessuchebyj
            
            
            
                what to avoid while taking synthroid can i take lipitor and synthroid at the same time can synthroid and calcium be taken together
            
                            raspunde
                    18 oct, 18:24
            
							 
			        
									NbecSeeta				            
            
            
                zxsxrgrnhnddOpispBtjunurnx
            
            
            
                gabapentin 300 mg generic gabapentin pill gabapentin 100mg price
            
                            raspunde
                    18 oct, 02:35
            
							 
			        
									Wnwfclife				            
            
            
                tsniksawfwfsxhofbldOpispBtjunurnt
            
            
            
                drug study of metronidazole metrogel or metronidazole clarithromycin and metronidazole
            
                            raspunde
                    17 oct, 12:16
            
							 
			        
									JxzxSeeta				            
            
            
                iywwrfsbzxdncusvfdOpispBtjunurnh
            
            
            
                furosemide in renal failure generic lasix furosemide 160 mg
            
                            raspunde
                    16 oct, 18:31
            
							 
			        
									Edvdaxopy				            
            
            
                nsfjdegdyqrilergjvgheessuchekap
            
            
            
                tenormin notice atenolol (tenormin) social anxiety blood pressure medicine tenormin
            
                            raspunde
                    ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
        x
        
        
        
        
    
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        