Orban: Așa-zisul referendum inițiat de președinte este un demers inutil, care poate deveni chiar contraproductiv
Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, marți, că 'așa-zisul referendum inițiat de președinte este un demers inutil, care poate deveni chiar contraproductiv'.
'Fără o bază constituțională și legală, președintele nu poate să îi determine pe magistrați să participe la această consultare. Cel mai probabil, foarte mulți magistrați nu își vor exprima opinia. Dar, chiar dacă, în cel mai fericit caz, vor vota mai mult de jumătate dintre magistrați, consultarea nu va genera niciun rezultat care să poată fi considerat benefic, indiferent de rezultatul acesteia. În cazul, cel mai probabil, în care majoritatea magistraților vor spune că actualul CSM este în regulă, acest rezultat va reprezenta o validare a stării actuale de lucruri din justiție și va lipsi de legitimitate orice măsuri de schimbare, deși este evident pentru orice cetățean că sistemul de justiție este grav bolnav și că sunt necesare îmbunătățiri profunde', a scris, pe Facebook, Ludovic Orban, fost consilier prezidențial.
Potrivit acestuia, chiar și în cazul în care majoritatea magistraților care își vor exprima punctul de vedere vor considera că actualul CSM nu reprezintă interesul public, președintele nu are nicio pârghie legală de revocare a membrilor acestui for.
'Și mă îndoiesc că vreunul dintre ei va avea bunul simț să își prezinte demisia. Probabilitatea de inițiere a procedurilor de revocare prevăzute de lege este infimă. Mai mult decât atât, CSM și Inspecția Judiciară subordonată își vor înăspri controlul asupra magistraților pentru a îi pedepsi că au votat contra', a adăugat Ludovic Orban.
El a mai transmis că măsurile de reformă în justiție trebuie să fie, în primul rând, de natură legislativă.
'Închei prin a spune clar că sunt susținătorul unei reforme profunde în justiție. Dar consider că la baza schimbărilor trebuie pusă voința exprimată clar de societate și că măsurile sunt în primul rând de natură legislativă', a mai arătat Ludovic Orban.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că va iniția, în luna ianuarie, un referendum în cadrul corpului magistraților, cu o singură întrebare: 'CSM acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?'.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x