Orban: ”Categoric se va ajunge la anticipate, dacă a doua propunere de premier va fi Florin Cîţu!”

| 13 oct, 19:20

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în mod sigur se va ajunge la anticipate dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna a doua oară pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier şi a reiterat că, în opinia sa, desemnarea lui Dacian Cioloş a fost ”un fel de alba neagra, o cacealma”.

 

Ludovic Orban a afirmat că ”desemnarea lui Dacian Cioloş a fost făcută ca un fel de alba-neagra, o cacialma” şi ”nu există nicio altă formaţiune parlamentară care să îi dea sprijinul acestui Cabinet.
Potrivit lui Orban, categoric se va ajunge la anticipate, dacă a doua propunere de premier va fi Florin Cîţu, pentru că nu îşi imaginează cine îl va vota, pentru că vor pierde susţinerea alegătorilor.
Orban a spus că în mod categoric, nu ar vota pentru învestirea lui Florin Cîţu, precizând că a făcut apel către preşedinte de a abandona acest proiect.
”Pe drumul pe care au pornit, din PNL, în 2024 nu mai rămâne nimic. E ca o casă în flăcări”, a mai spus el.
Fostul preşedinte al PNL a mai spus că, fără refacerea coaliţiei, nu îşi imaginează cum vom accesa banii europeni, pentru că banii din PNRR sunt legaţi de reforme precum defiinţarea SIIJ. ”Îşi imaginează cineva că desfiinţarea SIIJ va fi votată de PSD? Dacă nu avem o majoritate de dreapta, după prima tranşă pe care o vom primi, după aprobarea planului, este posibil să nu mai putem primi banii”, a spus el.
Orban a mai arătat că ”cea mai gravă greşeală pe care o pot face Klaus Iohannis şi conducerea PNL este ”să rămână agăţaţi în cuiul de la sediul PSD”.
”Nu vor fi altceva decât un scalp la centura pieilor roşii, şi vor lăsa România la cheremul PSD. Şi aşa, de la intrarea în viaţa publică a găştii demolatoare, PNL s-a prăbuşit cu 12-13 procente în sondajele de opinie, şi formaţiunile politice care au crescut sunt PSD şi AUR, care au beneficiat din plin de deciziile iraţionale ale actorilor politici care astăzi vor să impună în România perpetuarea crizei”, a afirmat el.
Ludovic Orban a mai declarat, despre planurile sale de viitor, că decizia sa va depinde de evoluţiile legate de învestirea guvernului.
El a amintit că a evocat mai multe nume de potenţiali premieri PNL, nu numai pe el, precum Ilie Bolojan, Siegfried Mureşan, Violeta Alexandru, cu o vastă experienţă administrativă.
”Nu pot să înţeleg de ce se cramponează Iohannis de Cîţu, ştiind că aruncă ţara în aer”, a mai spus el.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ