Pălinca, pe cale de dispariţie! Ar putea fi interzisă în scurt timp

| 07 noi, 2013

Preşedintele Federaţiei Producătorilor de Pălincă din Nord Vest, Cornel Mureşan, le-a transmis joi, parlamentarilor din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci a Camerei Deputaţilor, prezenţi la Satu Mare, că acest produs tradiţional va dispărea în doi-trei ani dacă nu se schimbă Codul Fiscal.

"În primăvara acestui an din nou am depus un proiect legislativ cu o modificare a Codului Fiscal în ce priveşte Legea Pălincii astfel încât acest produs tradiţional să nu dispară. Dacă nu se ia nicio măsură, dacă nu găsim o modificare a Codului Fiscal acest produs într-un an, doi, trei, va dispărea. Nu înţelegem de ce nu se poate face. Am stabilit că vom merge în Parlament să discutăm pe Comisii, pe Camere, am trimis materialul cu cauzele şi efectele, normele şi metodologia de aplicare, n-am primit niciun răspuns", a spus Cornel Mureşan, într-o întâlnire a parlamentarilor cu mediul de afaceri din judeţul Satu Mare, potrivit agerpres.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, a explicat că această constrângere din Codul Fiscal derivă din directivele Uniunii Europene, în momentul aderării pălinca nefiind declarată un produs protejat ca ca în alte state.

"Pălinca este un produs tradiţional românesc, obţinut exclusiv prin distilarea, fermentarea fructelor. Ministerul de Finanţe trebuia să separe grupele de accizare, distilate din fructe - X şi distilate din cereale în grupa Y. Pe de altă parte, directiva Uniunii Europene spune că ţările au dreptul să-şi păstreze un anumit tip de băutură, de exemplu Grecia - ouzo, Ungaria - palinka", a mai spus Mureşan.

Potrivit acestuia, statul român ar încasa bani mulţi dintr-o acciză mică, suportabilă de producători.

Dan Manolescu a explicat că trebuie să se ţină cont de modul în care s-a negociat aderarea României la Uniunea Europeană.

"Trebuie văzut dacă această băutură este reglementată ca atare printr-o lege naţională, cum putem din partea Comisiei să obţinem cumva o încadrare separată", a spus Manolache.

Secretarul de stat a mai spus că trebuie studiate bine normativele europene şi legislaţia naţională, precizând că Ministerul Finanţelor este deschis la o astfel de discuţie.

Tag-uri: codul fiscal, palinca
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 noi, 2013
aNONIM
haah
dute mah, "aestia" de toate ar face in "romania noastra draga" :)).... maini alalta a fi interzis somnul de dupa cina cea de taina:| plm.....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ