PESTA PORCINĂ, dezastru naţional! Veterinarii au cerut să se facă controale, răspunsul NEGATIV

| 10 aug, 08:47

Virusul pestei porcine afectează din ce în ce mai mult în România, vorbindu-se, deja, de arderea cerealelor, de uciderea a zeci de mii de porci, de măsuri care mai de care mai radicale pentru oprirea răspândirii molimei.

Dar ce se întâmplă, de fapt? Cum s-a ajuns la un asemenea dezastru la nivel naţional?

În februarie 2018, Autoritatea Sanitară Veterinară a amânat, printr-un ordin, controalele pe care medicii veterinari le fac, în mod normal, în fiecare primăvară, în gospodăriile țăranilor. Asta cu toate că oamenii aveau atunci mare nevoie de sprijinul veterinarului, care să-i învețe cum să prevină răspândirea pestei, boală care ajunsese deja în România de mai bine de jumătate de an, scrie Ziare.com.

Medicii veterinari de liberă practică știau că în fiecare primvara, în perioada februarie-mai, urmează să treacă prin gospodăriile țăranilor, că să le înregistreze acestora animalele și să verifice dacă ele sunt sănătoase. Întreagă operațiune de control se desfășura după norme clare, aprobate prin ordin de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor (ANSVSA).

Mai exact, potrivit articolului 51 al Ordinului ANSVSA 35/2016:

"Inspecțiile oficiale în exploatațiile nonprofesionale înregistrate în Registrul național al exploatațiilor sunt programate a se efectua în două campanii, respectiv februarie - mai și septembrie-octombrie.

După finalizarea inspecțiilor în exploatațiile nonprofesionale din perioada februarie-mai, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor analizează în detaliu modalitatea de realizarea a acestora și rezultatele obținute.

În funcție de concluziile acestor analize, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor decide dacă este necesară efectuarea celei de a două campanii de inspecții în exploatațiile nonprofesionale, programată a se desfășura în perioada septembrie-octombrie".


Președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, dr. Viorel Andronie, a declarat că aceste controale - de la introducerea lor în legislație - s-au făcut doar primăvară, niciodată toamna.

"Inspecțiile acestea au un dublu rol, potrivit HG 1156/2013. Mai întâi, în baza lor se face un soi de recensământ al animalelor. Se scot din evidente animalele care nu mai sunt în exploatație (porcii tăiați la Crăciunul trecut, să spunem) și se introduc cele care au apărut de la cea mai recentă vizită a veterinarului. Să spunem purceii proaspăt fătați, în condițiile în care scroafele față primăvară. Doar așa ne putem asigura că bazele de date sunt actualizate și că autoritățile pot urmări mișcarea unui animal, de la o exploatație la altă. Apoi, inspecțiile au și rolul de a asigura un control al bolilor. Medicul verifică dacă omul are animale bolnave, în gospodărie. Se făceau fișe pentru monitorizarea pestei porcine și a screpiei. Sigur că eu pot să mă duc astăzi să constat că totul este perfect într-o gospodărie, iar peste o luna să apară pesta porcină! Riscul există. Totuși, medicul încearcă să prevină apariția bolii, instruindu-l pe om. Sigur că n-o să-l convingi pe țăranul român să se spele pe mâini înainte să între la porc, să fim serioși! Dar să își pună la intrare o tavă sau un lighean cu o soluție de sodă diluată poate. Asta dacă-l învață cineva. Și sunt colegi care i-au învățat pe oameni să facă asta, printre altele", a spus dr. Viorel Andronie.

Colegiul Medicilor Veterinari a cerut ANSVSA, printr-o adresă din 8 februarie 2018, demararea controalelor de primăvară.

"ANSVSA ne-a răspuns inițial că se vor lua niște măsuri. Ulterior, ne-am trezit cu un proiect de ordin al instituției care mută tocmai în toamna controalele de primăvară. Sigur, am trimis propuneri la respectivul proiect, în condițiile legii. Medicii au transmis, spre exemplu, către ANSVSA că scroafele fată primăvară, așa că e nevoie, în același sezon, de înregistrarea purceilor, înainte că aceștia să fie vânduți în întreagă țară", a subliniat medicul. În plus, printr-o altă adresa, Colegiul Medicilor Veterinari a informat ANSVSA că e nevoie de inspecțiile de primăvară în condițiile în care "controlul asupra stării de sănătate a suinelor se realizează prin aceste inspecții, iar în contextul focarelor de pesta porcină africană considerăm oportună efectuarea inspecțiilor în lunile februarie-mai".

Medicii veterinari au cerut chiar și o dezbatere publică privind amânarea controalelor în gospodăriile populației.

În replică, ANSVSA a răspuns Colegiului că nu va avea loc nicio dezbatere, de vreme ce Ordinul 17/2018 prin intermediul căruia se amână controalele de primăvară se publicase deja în Monitorul Oficial.

Şi acum? Ce se mai poate face pentru a opri înaintarea virusului care ucide porcii?

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a remis către Realitatea TV , marţi, un comunicat de presă, legat de pesta porcină.

Pentru prevenirea raspandirii virusului Pestei Porcine Africane, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a emis ordinul 1295/ 03.08.2018 privind masurile de actiune pentru combaterea Pestei Porcine Africane. Avand in vedere difuzarea virusului, a riscului major generat de posibilitatea raspandirii bolii pe intreg teritoriul Romaniei, a posibilitatii producerii unor pagube majore economiei nationale si implicatiile asupra securitatii alimentare, incepand cu data de 03.08 2018 se vor lua urmatoarele masuri conform Ordinului de mai sus:

- In zonele afectate de pesta porcina africana, focarele care au fost declarate ca urmare a depistarii bolii la mistreti, se interzice dislocarea plantelor, consumate partial sau neconsumate. Plantele vor fi neutralizate la fata locului de catre fiecare proprietar / utilizator de teren agricol.

- Toate suprafetele agricole din zonele cu pesta porcina Africana, in focarele care au fost declarate ca urmare a depistarii bolii la mistreti, vor fi verificate, inainte de recoltare, iar zonele afectate de mistreti vor fi izolate prin benzi arate si se va realiza neutralizarea plantelor, la fata locului, de catre proprietarul / utilizatorul terenului agricol

- Este interzisa recoltarea plantelor de pe zonele afectate, in focarele care au fost declarate ca urmare a depistarii bolii la mistreti. In aceste zone proprietarii / utilizatorii de teren agricol vor izola plantele, le vor distruge, dupa care vor dezinfecta zona

- Toti proprietarii/ utilizatorii de teren agricol vor avea in dotare dispozitive pentru imprastierea substantelor dezinfectante, in toate zonele afectate de virus

- Este obligatorie dezinfectarea masinilor agricole, combinelor, tractoarelor, echipamentelor, la iesirile din suprafetele agricole unde s-a efectuat activitatea de recoltat

- Deplasarea utilajelor se realizeaza doar dupa ce s-a efectuat dezinfectarea

- Dezinfectarea utilajelor se realizeaza de catre proprietarul / utilizatorul de teren agricol

- Nerespectarea prevederilor ordinului de catre proprietarii / utilizatorii de terenuri agricole atrage raspunderea acestora si se sanctioneaza potrivit prevederilor legale in vigoare.

Director executiv
Dr.ing. HODISAN NICOLAE FLORIAN"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ