Piaţa berii din România a crescut în 2015 cu 6,5%, la aproape 16 milioane de hectolitri. Bem 80 de litri de persoană

| 05 apr, 12:44

Volumul pieţei berii a atins anul trecut 15,8 milioane de hectolitri, în creştere cu 6,5% raportat la cifrele înregistrate anul anterior, consumul pe cap de locuitor urcând astfel la 80 de litri, de la 74 de litri, a anunţat, marţi, Ciprian Sandu, public affairs manager, Asociaţia Berarii României.

"Consumul total al berii a crescut de la 14,9 milioane de hectolitri, în 2014, la 15,8 milioane de hectolitri în 2015. Observăm că, după doi ani de recul al pieţei, am înregistrat o creştere a pieţei, dar totuşi suntem departe de anul de vârf din 2008, anul de dinainte de criză. Ulterior evoluţia a cunoscut un trend descendent, apoi o creştere organică în 2012 şi acum o revenire, în 2015. Această cifră de 15,8 milioane de hectolitri plasează România într-un top european al consumului pe locul 7, după Germania, care este lider detaşat cu 80 de milioane hectolitri, Marea Britanie, Polonia, Spania, Franţa şi Italia", a spus Sandu. 

Din punct de vedere al consumului pe cap de locuitor, România, cu 80 de litri, ocupă locul opt într-un top european de profil, după Cehia, Germania, Polonia, Austria, Irlanda, Croaţia, Lituania. 

"Într-un top european al consumului de bere pe cap de locuitor, Cehia se situează pe primul loc, cu o cifră impresionantă 150 de litri. Cehia, deşi este un stat mic, are un turism turism intensiv, iar turiştii apreciază berăriile pragheze şi din alte regiuni ale Cehiei şi, astfel, se ajunge la o cifră impresionantă", a explicat acesta. 

În 2015, importurile de bere pe piaţa românească au scăzut cu 0,1 milioane hectolitri faţă de 2014, atingând 0,35 milioane de hectolitri, menţinându-se, astfel, la nivelul de sub 3% din piaţă. Această situaţie s-a datorat faptului că industria autohtonă a fost preocupată să diversifice produsele, peste 97% din producţie fiind de provenienţă autohtonă. 

"Românii apreciază berea produsă acasă. Remarcăm din nou o evoluţie pozitivă. În ceea ce priveşte exporturile, acestea au înregistrat o uşoară creştere, de 0,2 milioane hectolitri faţă de anul anterior, atingând 0,5 milioane hectolitri. Destinaţiile de export sunt statele apropiate, cum ar fi Ungaria, Bulgaria, Turcia, Macedonia, sau state cu o comunitate numeroasă de români, precum Italia", a precizat reprezentantul Asociaţiei Berarii României. 

La rândul său, directorul general al Asociaţiei, Constantin Bratu, şi-a exprimat speranţa ca anul 2016 să fie cel puţin la fel de bun cum a fost 2015. 

"Sperăm ca premisele pozitive de anul trecut să fie prezente şi în anul 2016, cifrele să fie cel puţin la fel de bune ca şi anul trecut. Anul trecut a constituit o bază solidă pentru piaţa berii. Sperăm ca aceasta să permită sectorului berii să aibă în continuare o contribuţie susţinută la economia României. Berea trebuie sa rămână un element cheie, atât în generarea de creştere economică, cât şi în completarea momentelor plăcute pe care le petrecem alături de cei dragi", a spus Bratu. 

Potrivit acestuia, eforturile investiţionale ale membrilor Asociaţiei au fost aproape constante de-a lungul timpului, în 2015 acestea ridicându-se la 55,5 milioane euro. Până în prezent, investiţiile cumulate realizate de membrii Asociaţiei au atins un total de 1,35 miliarde de euro, în infrastructura de transport. Numărul de angajaţi ai companiilor producătoare de bere membre ale Asociaţiei a rămas la un nivel aproximativ constant faţă de anul anterior, în 2015 atingând 3.700 salariaţi. 

De la înfiinţarea Asociaţiei şi până în prezent, industria berii a plătit circa 237,7 miliarde de euro la bugetul de stat. 

"Contextul favorabil creat la nivelul întregii ţări anul trecut, printr-o evoluţie pozitivă a indicatorilor economici ai României, şi-a pus indiscutabil amprenta asupra vieţii de zi cu zi a românilor, implicit asupra deciziilor lor de consum. Astfel, mai mulţi români au ales să savureze o bere în momentele plăcute petrecute alături de cei dragi. După un prim semestru 2015, care ne indica o evoluţie pozitivă a pieţei, rezultatele finalului de an ne-au confirmat aşteptările', a declarat preşedintele Asociaţiei Berarii României, Igor Tikhonov. 

Reprezentanţii producătorilor de bere au subliniat că producţia de bere rămâne unul dintre factorii importanţi în generarea creşterii economice la nivelul României, în special datorită caracterului său naţional: peste 97% din berea consumată în România este produsă local, iar peste 70% din materiile prime agricole folosite pentru producerea berii provin chiar din România. Ca o consecinţă imediată a acestui fapt, la nivelul întregii ţări, sectorul berii generează, direct şi indirect, peste 84.900 locuri de muncă. 

Cu o istorie de peste un deceniu, Asociaţia Berarii României s-a impus atât la nivel local, cât şi internaţional, ca o voce comună a membrilor săi, reuşind să transmită mediului de afaceri, consumatorilor şi instituţiilor statului valorile care îi guvernează deopotrivă. 

Membrii săi actuali sunt importanţi producători de bere din România: Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei şase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime, precum Soufflet Malţ România şi Asociaţia Producătorilor de Hamei. 

Cele şase companii membre ale Asociaţiei asigură aproximativ 3.700 de locuri de muncă în cadrul celor 12 fabrici de bere, dintre care două microberării. Unităţile de producţie ale membrilor Asociaţiei sunt situate în Ploieşti, Constanţa, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pantelimon, Timişoara, Buzău, Braşov şi Galaţi, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca şi Timişoara.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ