Ponta: Am putea avea conflicte constituţionale în perioada 16 noiembrie-21 decembrie

| 17 apr, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară, la Antena 3, că se aşteaptă ca în perioada cuprinsă între cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi încheierea mandatului actualului preşedinte să apară anumite conflicte constituţionale.

Întrebat dacă nu ar fi 'memorabil' ca preşedintelui Traian Băsescu să i se întâmple ce i s-a întâmplat preşedintelui Cehiei, să fie suspendat, în mod simbolic, cu o zi înainte de a-şi încheia mandatul, premierul a replicat: 'Nu e o idee rea. (...) O să avem o perioadă, începând cu 16, turul doi, probabil 18-19 noiembrie, când practic vom şti cine este noul preşedinte al României. Dl. Băsescu evident că nu va dori să plece de la Cotroceni până pe 21 decembrie când expiră cei 5 ani din al doilea mandat. Ştiţi că (...) în America se alege noul preşedinte în noiembrie şi intră în mandat în ianuarie. Ori este, dacă vreţi, un exemplu de democraţie avansată modul în care noul preşedinte discută cu vechiul preşedinte, modul în care îşi transmit unul altuia cele mai importante lucruri. Sigur că e foarte greu de crezut că dl. Băsescu va fi, poate cu excepţia visului său de a fi urmat de doamna Elena Udrea - dar în orice altă situaţie, mi-e greu să cred că deodată va deveni după 10 ani un preşedinte civilizat şi raţional. În acea perioadă s-ar putea să avem (...) nişte conflicte constituţionale'

Victor Ponta a refuzat să detalieze acest subiect, precizând însă că se pregăteşte pentru asemenea situaţii, cunoscându-l pe Traian Băsescu. 'Nu vreau să anticipez mai mult decât atât, dar ne pregătim pentru aşa ceva pentru că ştim clientul, cu cine avem de-a face', a precizat prim-ministrul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ