Predoiu: E nevoie de o politică elaborată de către Guvern și Parlament privind migrația legală

| 29 oct, 18:18

Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a declarat miercuri că România stă foarte bine pe partea de combatere a migrației ilegale, menționând că, în perioada imediat următoare și pe termen lung, este necesară elaborarea de către Guvern și Parlament a unei politici privind migrația legală.

 

Predoiu a participat la 'Migration Forum 2025 - Politici de migrație pentru o Europă rezilientă și competitivă', eveniment organizat de Institutul de Politici pentru Migrație.
'La noi în țară, din fericire, cumva încă nu există o provocare pe zona de migrație în acest moment, așa cum există în alte state europene și nu numai. Noi nu am trecut prin crize ale migrației ilegale, n-am trecut prin incidente provocate de migrație ilegală și aparent acest lucru se datorează poziționării geografice a României. În realitate, nu avem probleme cu migrația pentru că se muncește foarte mult în acest sens, se muncește în teren. Beneficiem de un cadru legislativ suficient, superior cadrului legislativ din alte state europene. (...) Ceea ce e important în perioada imediat următoare și pe termen lung sunt mai degrabă resursele și logistica alocată combaterii fenomenului de migrație ilegală și o politică elaborată de către Guvern și Parlament, eventual, privind migrația legală', a afirmat Predoiu.
Predoiu a explicat că nu există o strategie referitoare la ce se întâmplă cu migranții legali după ce vin în țară, de unde să se facă acest import de forță de muncă și pentru ce tipuri de specializări în economie, astfel încât să nu se ajungă în situația unor state europene în care în comunități de migranți legali s-au interferat cei ilegali și se izolează cultural, iar pe termen mediu și lung pot da probleme de securitate.
'Încet, încet trebuie să conceptualizăm o astfel de politică la nivel guvernamental și parlamentar ca să rezolvăm și problema economiei și să rezolvăm și problema de securitate generată, potențial, de migrația legală scăpată de sub control, combinată cu migrația ilegală, eventual scăpată de sub control', a adăugat Predoiu.
El a spus că, 'în ultimii trei - patru ani, autoritățile române - Ministerul Afacerilor Interne și structurile sale, în primul rând Poliția de Frontieră, s-au concentrat pe combaterea migrației ilegale'.
Potrivit lui Predoiu, pe de o parte, dacă acest fenomen este lăsat neabordat fără resurse, 'va crește și va deveni necontrolat'.
'Subiectul era o piesă importantă, dacă nu chiar esențială, în dosarul Schengen. Am realizat că, până nu rezolvăm acest subiect, este foarte greu să construim o poziție diplomatică solidă, indiferent cât de ingenioasă ar fi această poziție diplomatică. Și atunci am consolidat capacitatea Poliției de Frontieră: am alocat mai multe trupe, am intensificat pregătirea, specializarea lor și am crescut investițiile pe această zonă semnificativ. Poliția de Frontieră este dotată foarte modern și terestru și aero și dorne. Noi am făcut un adevărat baraj tehnologic. Pe de altă parte, am realizat că, indiferent cât de dotați am fi noi, Poliția de Frontieră, și de bine pregătiți, fără parteneriate nu răzbim', a mai spus Cătălin Predoiu, menționând că au fost încheiate parteneriate cu Bulgaria și Serbia, cu Ungaria și un program bilateral cu Austria.
Ministrul Afacerilor Interne a arătat că România nu se confruntă cu migrația ilegală.
'Comparativ 2024 față de 2023, am reușit să reducem migrația ilegală cu 74%, iar în acest an deja ne-am dus la 80% față de 2023, reducere 80%, dar, practic, cifrele la care am ajuns noi ne îndrituiesc să spunem că România nu se confruntă cu migrație ilegală. Am dus la zero. Sigur că sunt cazuri izolate, zeci, sute de cazuri câteodată pe an, dar asta, comparativ cu volumul fluxurilor migratorii, cu volumul cu care se confruntă alte state care încasează, ca să spun așa, câteodată și 5.000 de migranți pe săptămână înseamnă în termenii statistici și o migrație practic zero la frontierele țării', a explicat Predoiu.
El s-a referit și la gestionarea crizei derivată din Ucraina. 'Peste 6 milioane de persoane au tranzitat teritoriul României dinspre Ucraina spre vestul Europei sau alte state mai depărtate, fără incidențe majore de securitate, fără riscul de securitate, fără să asistăm la creșterea unor focare de infracționalitate necontrolată, bună înțelegere cu acești oameni, care unii dintre ei au rămas în România - în jur de 100.000, au familii, deja sunt integrați', a mai arătat Predoiu.
Vicepremierul a subliniat că este necesară o politică privind migrația legală.
'Revenind la migrația legală, o politică responsabilă nu înseamnă doar deschiderea ușilor pentru a acoperi lipsurile economice, o politică responsabilă înseamnă și investiții în integrarea, formarea, dialogul cultural, echilibrul demografic, (...) cercetarea privind statele din jur care pot exporta forță de muncă, asigurarea părții securitare, pentru a fi sigur că imporți specialiști în diverse profesii, nu imporți specialiști în crimă organizată sau în alte tipuri de infracțiuni până la terorism și mai degrabă ai grijă ca acești oameni să cunoască cultura, să respecte legile țării, să aibă un dialog corect cu majoritatea și să nu se ajungă la conflict sau sectarisme, care uneori sfâșie țări foarte puternice și răvășesc orașe importante și comunități occidentale', a mai spus Predoiu.
România, deocamdată, stă foarte bine pe partea de combatere a migrației ilegale și de aplicare a codurilor Schengen, a subliniat vicepremierul.
'Suntem deschiși către lume să facilităm migrația legală, asftel încât să se poată facilita schimburile economice, dezvoltarea industriei, investiții străine, dar acest lucru trebuie făcut asigurând criteriul de securitate și asigurând pe termen lung o politică coerentă de integrare socială, culturală a acestor comunități în țara noastră', a mai afirmat Predoiu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ