Premieră! Trenul de la Bucureşti la Constanţa va ajunge în două ore

| 03 iul, 2014

Călătoria cu trenul de la Bucureşti la Constanţa va dura două ore, începând de vineri, 4 iulie, informează Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA.

Premieră pe linia de cale ferată. "Începând din 4 iulie 2014, patru trenuri de călători Interregio, care vor atinge viteza maximă de 160 km/h, vor parcurge distanţa dintre Bucureşti şi Constanţa sau retur, în două ore", se arată în comunicat.

Cele patru trenuri Interregio, apte din punct de vedere tehnic pentru a circula cu viteza maximă de 160 km/h, vor asigura legătura directă între Bucureşti şi Constanţa. Cursele vor opera de două ori pe zi din Bucureşti, cu plecare la orele 9,00, respectiv 16,00, şi din Constanţa cu plecare la orele 13,10, respectiv 19,20.

Citeşte şi: Viteza medie a trenurilor CFR: 45 km/h


Călătorii care optează pentru alte intervale orare de călătorie, mai au la dispoziţie două trenuri Interregio care vor asigura, de asemenea, legătura directă între Bucureşti şi Constanţa, durata unei astfel de călătorii fiind de două ore şi 25 minute, garniturile circulând cu o viteză maximă de 140 km/h.

Pentru celelalte trenuri Interregio, care aparţin atât operatorului naţional CFR Călători, dar şi operatorului privat Regiotrans, durata călătoriei va fi de două ore şi 35 de minute/două ore şi 45 minute, cu trei şi cinci opriri în staţiile de cale ferată din parcurs, garniturile circulând pe relaţia Bucureşti Nord - Constanţa, şi retur, cu o viteză maximă cuprinsă între 120 - 140 km/h.

'Toate programele de reabilitare a infrastructurii feroviare derulate de CFR SĂ pun un accent deosebit pe îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii noştri prin calitatea serviciilor oferite operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă. Proiectele noastre vizează în primul rând creşterea vitezei de circulaţie şi a siguranţei pe calea ferată şi, nu în ultimul rând, protejarea mediului înconjurător', a declarat Macarie Moldovan, director general CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate CNCF 'CFR' SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
03 iul, 2014
frei_herr
Hai, bai, chiar asa???
Mai lasatzi-ne, dreakului, cu poveshtile astea aiuritoare bune doar pt. ... dizabilitatzii mintal!
Pai viteza asta spre/dinspre Constantza o aveau pina si trenurile din timpul ... WW2, euglenelor! Adica pe vremea Regelui, loazelor! Noroc ca Majestatea Sa traieshte si poate depune marturie pt. acest lucru...
Cit priveshte cei 160 de km/h banuiesc ca asta este viteza ... TGV-urilor imprumutate de la francezi ca sa duca trenurile noastre la Constantza.
Pe ... platforme, desigur!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ