Premierul Bolojan efectuează o vizită în Germania. Va avea o întâlnire cu cancelarul Friedrich Mertz

| 26 ian, 19:07

 

Prim-ministrul Ilie Bolojan efectuează, marți și miercuri, o vizită oficială în Republica Federală Germania, în cursul căreia va fi primit de cancelarul german Friedrich Mertz și va purta discuții cu acesta.

 

 

 

Pe agenda vizitei sunt programate și întrevederi cu reprezentanți ai Parlamentului Federal (Bundestag), ai Camerei Germane de Comerț și Industrie, ai Federației Industriilor, ai Consiliului Central al Evreilor din Germania, precum și cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Germania.
Astfel, marți după-amiază, premierul se va întâlni cu Peter Adrian, președintele Camerei Germane de Comerț și Industrie, potrivit agendei vizitei.
Miercuri, în prima parte a zilei, prim-ministrul român are programate întrevederi cu Josef Schuster, președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania, cu Andrea Lindholz, vicepreședintele Parlamentului Federal.
În continuarea vizitei, șeful Executivului de la București va avea întrevederi cu Annegret Kramp-Karrenbauer, președintele Fundației Konrad Adenauer, cu Jens Spahn, liderul Grupului Parlamentar CDU, și va participa la un dejun de lucru alături de Tanja Gonner, președintele Federației Industriilor.
Miercuri după-amiază, premierul Ilie Bolojan, împreună cu membri delegației române, va fi primit la sediul Cancelariei Federale de Friedrich Merz, Cancelarul Republicii Federale Germania.
Discuțiile între cei doi înalți oficiali vor fi urmate de o conferință de presă comună.
Premierul român va depune apoi o coroană la Memorialului Evreilor Uciși în Europa și va vizita Memorialul, unde va avea și o întrevedere cu Uwe Neumarker, directorul Fundației Memorialului Evreilor Uciși din Europa.
În continuarea agendei, prim-ministrul Bolojan are programate întrevederi cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlament și, ulterior, cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc, la Ambasada României de la Berlin.
Premierul urmează să fie însoțit în vizita în Germania, între alții, de vicepremierul Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, de deputatul Ovidiu Ganț, de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, de Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului, și de Adriana-Loreta Stănescu, ambasadorul României în Republica Federală Germania.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ