Update. Premierul Victor Ponta a ajuns în Turcia

| 19 sep, 2013

Premierul Victor Ponta a ajuns joi la Ankara, unde efectuează o vizită oficială, urmând să aibă întrevederi cu şeful Executivului din această ţară, Recep Tayyip Erdogan, cu preşedintele Turciei, Abdullah Gul, şi cu preşedintele Parlamentului turc, Cemil Cicek. Victor Ponta a decolat joi dimineaţa spre Turcia, la bordul unui avion Spartan, de pe Baza Militară 90, aeronava având puţin peste 20 de locuri.

Update. Premierul Victor Ponta a ajuns la bordul aeronavei Spartan la Ankara. Joi după-amiază, după întrevederea cu premierul Turciei, Erdogan, cei doi oficiali vor susţine o declaraţie de presă comună.

Potrivit Executivului român, vizita primului-ministru Victor Ponta la Ankara are drept scop asigurarea continuităţii dinamicii dialogului bilateral la nivel înalt şi consolidarea cooperării bilaterale, în contextul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, semnat în decembrie 2011. În martie 2013 a fost semnat şi Planul de Acţiune, care concretizează acţiunile prevăzute în Parteneriatul strategic.

Victor Ponta este însoţit la Ankara, printre alţii, de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, secretarul de stat în MAE George Ciamba, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, deputatul Iusein Ibram (minoritatea turcă) şi deputatul Varol Amet (minoritatea tătară).

Miniştrii care îl însoţesc pe Victor Ponta vor avea întrevederi cu omologii lor turci, în vederea dezvoltării proiectelor comune.

Turcia este primul partener comercial al României din afara UE şi dintre statele membre OCEMN şi al cincilea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale

A plecat cu o aeronavă militară

Întrebat de presă, la urcarea în avion, de ce a ales să facă deplasarea la Ankara cu o aeronavă militară, şeful Guvernului a spus că această variantă este mai ieftină decât un zbor de linie, informează Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunţat, la sfârşitul lunii august, că Guvernul va încerca să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri, care să micşoreze costurile de deplasare ale preşedintelui ţării, primului-ministru, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi pe cele ale miniştrilor.

"Vreau să vă spun că suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o aeronavă oficială. Folosim aeronava de la TAROM, care este foarte mare şi foarte scumpă şi care, în toamnă, iese din funcţiune. Încercăm să avem o aeronavă de 12 locuri", explica şeful Executivului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ