Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”

| 10 iul, 17:04

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”

 

Potrivit proiectului, se desemnează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român ca instituţie coordonatoare a întregii activităţi derulate pe perioada anului 2026.
Acesta va elabora un calendar cu activităţi sportive şi educative care va fi transmis autorităţilor naţionale şi misiunilor diplomatice şi reprezentanţelor României care funcţionează pe teritoriul altor state.
În 2026 se împlinesc 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal – ediţie a JO care a intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadia Comaneci”, după ce Nadia a primit şapte note de 10 (primele în istoria concursurilor oficiale de gimnastică!) şi a stabilit un “record absolut”: 20 de puncte, la paralele inegale (potrivit codului de punctaj de la acea vreme).
Nadia Comăneci a cucerit cinci medalii la Montreal, trei de aur, la individual compus, bârnă şi paralele, una de argint, cu echipa României, şi una de bronz, la sol.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ