Primarul PSD al Buzăului: Ca persoană fizică şi primar îl susţin pe Nicuşor Dan pentru că nu ai cum să faci altfel

| 08 mai, 17:49

Constantin Toma, primarul PSD al Buzăului, a anunţat joi că, în calitate de persoană fizică şi primar îl susţine pe Nicuşor Dan, pentru că nu ai cum să faci altfel, el precizând că, între un posibil fascist şi democraţie trebuie să alegem democraţia.

 

„Nu ştiu dacă îi voi face campanie. I-am făcut campanie şi lui Crin Antonescu şi l-am scos pe locul patru la Buzău pentru că imaginea PSD e foarte proastă şi dacă anunţa susţinerea lui Nicuşor mai mult pierdea. Dar ca persoană fizică şi primar îl susţin pe Nicuşor Dan pentru că nu ai cum să faci altfel, între un posibil fascist şi democraţie trebuie să alegem democraţia. Iar eu sunt pentru democraţie”, a spus primarul Buzăului, într-o intervenţie la Antena 3.
Constantin Toma a arătat că „aşa e în politică, te mai şi înjuri dar când trebuie să treci hopul, trebuie să fii unit”.
”Eu nu discut cu liderii mari ai partidului, pentru că sunt prea sus pentru mine, aici, la Buzău, dar discut cu primari şi îmi împărtăşesc opiniile şi chiar m-au felicitat”, a arătat Toma. ”Eu sunt mai vocal. (..) Vor susţine şi ei pe Nicuşor Dan, pentru că realizează că numai aşa vor avea un viitor mai bun. Probabil nu o vor face aşa vocal ca mine, dar cu siguranţă se va întâmpla acest lucru, pentru că nu avem o altă şansă de a ne continua viaţa în România”, a subliniat primarul.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ