Priorităţile României în UE discutate de premierul Cioloş cu europarlamentari

| 08 iul, 19:15

Premierul Dacian Cioloş a discutat vineri la Palatul Victoria cu mai mulţi europarlamentari români despre impactul referendumului din Marea Britanie asupra ţării noastre, a statelor membre şi a viitorului Uniunii Europene.

Sursa citată precizează că întâlnirea face parte dintr-un proces permanent de consultare cu europarlamentarii români, iniţiat de şeful Executivului. 

În cadrul întrevederii, premierul a subliniat că prioritatea României, în contextul negocierilor care vor urma, "este asigurarea nediscriminatorie a drepturilor şi cetăţenilor români, dar şi relansarea proiectului european, iar în acest sens Guvernul se bazează şi pe sprijinul europarlamentarilor români". 

"Prin activitatea dumneavoastră în Parlamentul European şi legătura directă cu cetăţenii, sunteţi în poziţia de a influenţa în sens pozitiv toate aceste schimbări esenţiale pentru viitorul Uniunii Europene. Este important, de asemenea, ca România să joace un rol activ în relansarea proiectului european şi să arate că este în continuare ataşată valorilor şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, pledând pentru o Uniune mai puternică, inclusivă şi integrată. În acest context este cu atât mai important să pregătim şi să valorificăm preluarea şi exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2019", a afirmat Cioloş, conform sursei citate. 

Prim-ministrul a punctat totodată că este important ca România să joace un rol activ în relansarea proiectului european şi să arate că este în continuare ataşată valorilor şi principiilor fundamentale ale UE. 

Potrivit lui Cioloş, "decizia Marii Britanii de a ieşi din UE poate crea şi oportunităţi economice pentru toate statele membre, iar România va trebui să se profileze într-un mod proactiv, consistent şi predictibil la nivel european pentru a beneficia de aceste oportunităţi". 

Printre subiectele discutate s-au mai numărat funcţionarea spaţiului Schengen, securitatea frontierelor externe, politica de migraţie şi azil, vizele pentru Canada, Republica Moldova şi relaţia cu UE, Planul Juncker, revizuirea Cadrului Financiar Multianual post 2020, se arată în comunicat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ