PROCESUL lui Marian Oprişan a fost AMÂNAT din nou

| 02 oct, 11:58

Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, este acuzat de mai multe fapte penale a fost amânat pe 28 octombrie, printr-o decizie, luată vineri, de Curtea de Apel Cluj.

Avocatul lui Marian Oprişan, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat că pe 28 octombrie vor fi audiaţi mai mulţi martori.

'Instanţa a decis amânarea cauzei şi a dat un nou termen, pe 28 octombrie, în vederea administrării probelor. S-au încuviinţat toate cererile de probe formulate de apărare, pentru combaterea motivelor de apel. Este vorba de înscrisuri, dar şi 12 martori care urmează să fie audiaţi de Curtea de Apel Cluj', a menţionat Gheorghiţă Mateuţ. 

Marian Oprişan a reiterat faptul că e nevinovat. 

'Asta e viaţa, ne vedem pe 28 octombrie. Am susţinut mereu că sunt nevinovat. Am încredere în magistraţii judecători, garanţi ai statului de drept şi atâta timp cât avem magistraţi cinstiţi, în ţara asta nu pot să meargă la închisoare decât cei vinovaţi. Cei nevinovaţi trebuie să aibă o stare de normalitate', a menţionat Marian Oprişan. 

Pe 8 septembrie a fost anteriorul termen în procesul lui Marian Oprişan, iar instanţa a decis amânarea cauzei pe 2 octombrie, după ce a reaudiat 11 martori. 

Pe 23 iunie, Curtea de Apel Cluj amânat pentru 8 septembrie procesul lui Marian Oprişan, pentru reaudierea a 12 martori.

Citeste si: Firea: Nu m-am împăcat cu Băsescu. Am acceptat doar o discuţie preliminară privind medierea

Curtea de Apel Cluj urma să se pronunţe, pe 23 iunie, în procesul în care Marian Oprişan este acuzat de mai multe fapte penale, după ce DNA a formulat apel împotriva unei sentinţe prin care acesta fusese achitat. În cele din urmă, instanţa a decis să re-audieze 12 martori pe 8 septembrie. 

Pe 6 februarie 2015, Marian Oprişan a fost achitat de o instanţă a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul 'Căprioara', în care a fost acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de abuz în serviciu şi de fals şi uz de fals, dar DNA a formulat apel. 

În iunie 2006, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Oprişan pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals. Procurorii DNA l-au învinuit pe preşedintele CJ Vrancea pentru cheltuirea în mod nelegal a 1,9 milioane de dolari pentru balastarea a 41 de drumuri comunale, dar şi pentru modul cum s-a achiziţionat Complexul Turistic 'Căprioara'. 

În rechizitoriu se arată că mai multe drumuri comunale au fost pietruite fără ca acest lucru să fie necesar, unele dintre lucrări au fost executate în mod fictiv sau incomplet, deşi banii au fost plătiţi de către CJ Vrancea în avans. Potrivit procurorilor DNA, Marian Oprişan a negociat şi achiziţionat, fără hotărârea necesară a CJ şi fără avizele de specialitate ale comisiilor din Consiliu, Complexul Turistic 'Căprioara', în jurul căruia deţinea, împreună cu membrii familiei, opt hectare de teren. Pentru această achiziţie, Marian Oprişan ar fi alocat ilegal 17 miliarde lei vechi din fondurile publice ale CJ Vrancea. În plus, acesta ar fi întocmit şi înaintat Guvernului o adresă falsă prin care a solicitat şi obţinut trei miliarde lei vechi din fondul de rezervă al Executivului, dar pretextele invocate în adresă erau false, iar banii ar fi fost utilizaţi tot pentru achiziţia complexului. 

DNA a reţinut la momentul trimiterii în judecată un prejudiciu de 1,5 milioane euro în dauna Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT), alţi circa 600.000 euro în dauna Consiliului Judeţean şi aproape 75.000 euro pagubă la bugetul Guvernului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ