Procurorii DNA au cerut 10 ani de închisoare pentru Dumitru Dragomir și Mircea Sandu

| 04 mai, 15:29

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut pedeapsa maximă de 10 ani pentru Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, judecați pentru dezafilierea echipei Universitatea Craiova, aratăromaniatv.net.

Procurorii DNA au reţinut în rechizitoriul întocmit, faptul că în 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a clubului de fotbal Universitatea Craiova, pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei. Şi asta fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor. Ca şi consecinţă a dezafilierii Universitatea Craiova a prierdut drepturi federative în valoare de peste 15 milioane lei.

Potrivit DNA, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir sunt acuzaţi în dosarul dezafilierii clubului Craiova  de abuz în serviciu contra interselor persoanelor în formă calificată. Totodată cei doi sunt acuzaţi infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ